Vodafone a găsit soluția pentru Italia, unde are dificultăți

Vodafone a găsit soluția pentru Italia, unde are dificultăți
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 dec 2023

Operatorul francez de telecomunicații Iliad Group, controlat de miliardarul Xavier Niel, vrea să își combine subsidiara din Italia cu operațiunile locale ale Vodafone, prezentând o propunere oficială în acest sens, care evaluează Vodafone Italia la aproape 10,5 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE: Vodafone a anunțat că explorează mai multe opțiuni pentru subsidiara din Italia, inclusiv o fuziune sau o vânzare a operațiunilor din această țară.

“În concordanță cu declarațiile sale anterioare, Vodafone susține consolidarea de piață în țările în care nu obține un randament adecvat al capitalului investit și confirmă că analizează opțiunile cu mai multe părți pentru a realiza acest lucru în Italia, inclusiv printr-o fuziune sau o cesiune, potrivit grupului britanic”, care precizează că nu există “nicio certitudine că se va conveni în cele din urmă asupra unei tranzacții”.

Știrea inițială

Operatorul francez de telecomunicații Iliad Group, controlat de miliardarul Xavier Niel, vrea să își combine subsidiara din Italia cu operațiunile locale ale Vodafone, prezentând o propunere oficială în acest sens, care evaluează Vodafone Italia la aproape 10,5 miliarde de euro.

Acțiunile Vodafone s-au apreciat puternic în urma anunțului.

Luna trecută a fost relatat că Vodafone are dificultăți în Italia, acuzând "concurență ridicată", și vrea inclusiv să își vândă afacerea.

Potrivit propunerii de fuziune, Vodafone ar urma să obțină 50% din capitalul social al companiei rezultate, împreună cu o plată în numerar de 6,5 miliarde de euro și un împrumut de 2 miliarde de euro pentru acționari, “pentru a asigura alinierea pe termen lung”.

Google Maps va stoca istoricul navigării pe telefoane CITEȘTE ȘI Google Maps va stoca istoricul navigării pe telefoane

Iliad ar obține 500 de milioane de euro în numerar și un împrumut de 2 miliarde de euro pentru acționari. De asemenea, ar avea opțiunea de a cumpăra 10% din societatea mixtă de la Vodafone în fiecare an, la un preț convenit la momentul respectiv.

Acordul ar evalua Vodafone Italia la 10,45 miliarde de euro (incluzând datoriile).

Grupul francez a precizat că propunerea are sprijinul consiliului său de administrație și al acționarului principal, Xavier Niel.

Vodafone nu a emis nicio declarație cu privire la tranzacția propusă până la ora publicării știrii.

Acțiunile Vodafone se apreciau cu 5,3% pe bursa de la Londra în jurul orei 11:00 (ora României), după ce anterior au urcat cu până la 6%.

Recent, Vodafone a anunțat că ia în considerare o serie de opțiuni pentru subsidiara din Italia, cea mai recentă piața a sa care se confruntă cu dificultăți, pe fondul concurenței ridicate.

Grupul britanic a respins, anterior, o ofertă de 11,25 miliarde de euro de la un consorțiu susținut de Iliad pentru Vodafone Italia, apreciind că oferta nu era în cel mai bun interes al acționarilor.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone italia
vanzare vodafone italia
iliad
fuziune iliad vodafone italia