Ultimul meci din această vară al Naționalei României, difuzat în exclusivitate de Prima TV, a plasat postul de televiziune pe primul loc în topul audiențelor. Marți, 14 iunie, pe intervalul partidei dintre România și Muntenegru, 21:45-23:39, Prima TV a fost pe locul I atât la nivel național, urban, cât și pe targetul comercial 18- 54 urban.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
La nivel național audiența medie a fost de peste 1 milion de telespectatori pe minut iar în minutul de aur, la 22:27, peste 1.4 milioane de telespectatori urmăreau la Prima TV meciul tricolorilor.
Potrivit datelor Kantar Media, pe targetul comercial, 18-54 urban, Prima TV a avut peste 300.000 de telespectatori în fața micului ecran, o cotă de piață de 21.9% și 6.3 puncte de rating. Pe targetul all național, postul de televiziune din portofoliul Clever Media a fost urmărit, în medie, de peste 1 milion de telespectatori, cu o cotă de piață de 17.2% și 6,1 puncte de rating.
Și la orașe, Prima TV a fost lider absolut, surclasând toate celelate televiziuni. Pe perioada meciului dintre România și Muntenegru, 619.000 de români așteptau cu sufletul la gură deznodământul partidei. Prima TV a înregistrat o cotă de piață de 18.7 % și 6,5 puncte de rating. Marti, 14 iunie, Prima TV a avut o creștere de 4 ori pe target (+317%) și s-a triplat în mediul all urban (+190%).
România a pierdut aseară cu un rușinos 0-3 în fața celor din Muntenegru iar Gică Popescu, expertul Prima TV, a criticat dur, in studioul UEFA NATIONS LEAGUE, moderat de Alex Rădulescu, evolutia Naționalei. "Este o seară tristă, una dintre cele mai triste ale fotbalului românesc. Am pierdut fără drept de apel, nu am arătat nimic, nu am avut șut pe poartă, o seară pe care întreg fotbalul românesc o va uita cu greu. Trebuie să acceptăm adevărul crunt, doar atât putem", a declarat internaționalul roman la Prima TV.