Auchan a primit avizul să preia magazinele din stațiile Petrom

Auchan a primit avizul să preia magazinele din stațiile Petrom
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2019

Retailerul francez Auchan a primit avizul Consiliului Concurenței să preia magazinele destinate comercializării produselor alimentare și non-alimentare din stațiile Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Consiliul Concurenței precizează astăzi că a autorizat tranzacția prin care Auchan Romania SA "preia magazinele destinate comercializării produselor alimentare și non-alimentare din stațiile Petrom".

UPDATE ora 17.36 OMV Petrom contrazice informațiile din comunicatul Consiliului Concurenței, care susținea că instituția a autorizat tranzacția prin care Auchan România SA "preia magazinele destinate comercializării produselor alimentare și non-alimentare din stațiile Petrom", precizând că “nu este vorba de o preluare, ci de intenția de a extinde un parteneriat care vizează deschiderea de magazine MyAuchan în cadrul stațiilor Petrom”.

“Acest parteneriat presupune ca magazinele aferente stațiilor de distribuție Petrom vor rămâne în continuare proprietatea OMV Petrom Marketing SRL, iar Auchan va derula comerțul cu produsele din magazine”, precizează compania.

La începutul anului, OMV Petrom Marketing și Auchan Retail România au semnat un Memorandum de Înțelegere în vederea extinderii parteneriatului. Obținerea aprobării din partea Consiliului Concurenței este un pas necesar în cadrul acestui proces, susține OMV Petrom.

“În prezent, negocierile sunt în desfășurare. Implementarea parteneriatului este condiționată de finalizarea acestor negocieri. Magazinele MyAuchan funcționează în incinta stațiilor Petrom, fiind operate de partenerii stațiilor”, precizează compania.

La începutul anului, OMV Petrom și Auchan Retail România anunțau că urmăresc să extindă parteneriatul pentru deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom, început în anul 2017 cu o fază pilot în cadrul căreia au fost deschise astfel de magazine în 15 stații Petrom, atât în zone urbane, cât și în zone rurale din România.

Atunci, cele două părți au agreat un Memorandum de Înțelegere care exprimă intenția ambelor părți pentru a discuta extinderea parteneriatului, condiționat de obținerea aprobării finale din partea Consiliului Concurenței.

EXCLUSIV Berăria H pregătește un nou concept: \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Berăria H pregătește un nou concept: "Nu va fi ceva similar berăriei." Firma intră în clădire de birouri și își completează activitatea cu pâine și prăjituri. Cele mai mari cifre de afaceri și profit de la lansare

Retailerul francez Auchan este unul dintre cele mai importante lanțuri comerciale, locul 11 în lume, prezent în 17 țări, cu peste 3.700 de magazine și aproape 350.000 de angajați.

În România, Auchan își desfășoară în prezent activitatea prin 33 hipermarketuri și prin 22 magazine de proximitate MyAuchan.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
auchan