Rețeaua de magazine sportive Grid se extinde

Rețeaua de magazine sportive Grid se extinde
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2021

Retailerul Grid, cu 100% capital românesc, a deschis cel de-al doilea magazin al rețelei din București. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investiția în noul magazin se ridică la aproximativ 200.000 de euro.

Nestlé a decis - va mări și mai mult prețurile CITEȘTE ȘI Nestlé a decis - va mări și mai mult prețurile

La nivel național, Grid marchează o expansiune rapidă prin deschiderea celui de-al 13-lea magazin, la doar patru luni distanță de inaugurarea celui din Palas Iași.

Brandul Grid este pe piață din 2018, iar până în prezent are deschise 13 magazine în orașele: Pitești, Craiova, Galați, Bacău, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, București, Ploiești și Iași.

viewscnt
Afla mai multe despre
grid
articole sportive