Subway analizează o posibilă vânzare care ar evalua compania la peste 10 miliarde de dolari

Subway analizează o posibilă vânzare care ar evalua compania la peste 10 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2023

Lanțul american de restaurante fast-food Subway analizează o posibilă vânzare a afacerilor sale, a declarat pentru Reuters o sursă din interiorul companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Această tranzacție ar putea să evalueze compania la peste 10 miliarde de dolari, a informat anterior Wall Street Journal. Procesul de vânzare, care deocamdată este într-o fază incipientă, ar urma să atragă oferte de la alte companii precum și de la fondurile de tip private-equity, susține Wall Street Journal, care adaugă însă că nu există nicio certitudine că se va ajunge la un acord, scrie Agerpres.

Lacurile de acumulare ale lumii ar putea pierde un sfert din capacitatea de stocare până în 2050 CITEȘTE ȘI Lacurile de acumulare ale lumii ar putea pierde un sfert din capacitatea de stocare până în 2050

"În calitate de companie privată, nu dorim să facem comentarii cu privire la structura acționariatului sau planurile de afaceri", a precizat un purtător de cuvânt de la Subway.

În 2021 au mai apărut informații în media că Subway se pregătește de o vânzare, însă compania a dezmințit aceste informații.

Subway este unul dintre cele mai mari nume în sectorul fast-food, cu mai mult de 37.000 de restaurante în peste 100 de țări, inclusiv în România. Compania americană, renumită pentru sandwich-urile sale, este deținută de cele două familii fondatoare de peste cinci decenii.

În România, Subway are 38 de restaurante, dintre care 16 sunt în București.

viewscnt
Afla mai multe despre
subway
fast-food