Subway ar putea fi vândut pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari

Subway ar putea fi vândut pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2023

Roark Capital, care deține restaurantele Arby's și Buffalo Wild Wings, este aproape de încheierea unui acord pentru achiziționarea lanțului american de restaurante fast-food Subway, pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari, a anunțat Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția ar putea fi finalizată săptămâna aceasta, a anunțat WSJ, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Dobânzile pentru ipoteci din SUA au crescut la cel mai ridicat nivel după anul 2000 CITEȘTE ȘI Dobânzile pentru ipoteci din SUA au crescut la cel mai ridicat nivel după anul 2000

"Subway nu intenționează să facă declarații publice suplimentare privind acest proces până când tranzacția nu va fi finalizată", a precizat compania pentru Reuters.

Luna aceasta, Reuters anunța că fondurile de investiții private TDR Capital și Sycamore Partners vor împreună să cumpere Subway, care în februarie informa că analizează o posibilă vânzare a afacerilor sale, scrie Agerpres.

Atunci, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Subway este evaluată la peste nouă miliarde de dolari dar există incertitudini că TDR și Sycamore pot plăti acest preț. Un alt grup condus de Roark Capital este în negocieri pentru lanțului american de restaurante fast-food, au indicat sursele.

Subway este unul dintre cele mai mari nume în sectorul fast-food, cu mai mult de 37.000 de restaurante în peste 100 de țări, inclusiv în România. Compania americană, renumită pentru sandwich-urile sale, este deținută de cele două familii fondatoare de peste cinci decenii.

În primul semestru din 2023, vânzările Subway au urcat cu 9,3% în America de Nord, în urma modificării meniurilor și a reconfigurării restaurantelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
subway
roark capital