Primăria Petroșani a finalizat licitația de concesiune a terenului pe care se va realiza investiția. Sania pe șine va fi construită de o firmă particulară, cu ajutorul unei finanțări europene, anunță Rador.
Oferta de turism a stațiunii Parâng din Valea Jiului se va diversifica grație unui nou proiect de investiții dedicat iubitorilor de adrenalină.

În stațiune se va construi o sanie pe șină, pe un teren ce a fost concesionat prin licitație publică de primăria Petroșani. Investiția va fi derulată de o firmă privată care a reușit să obțină fondurile europene necesare pentru punerea în practică a proiectului.
Primarul municipiului Petroșan, Tiberiu Iacob Ridzi este de părere că noul proiect va duce la revitalizarea turismului în Parâng atât pe timp de vară cât și în timpul iernii.
“O instalație de sanie pe șină, care să fie funcțională atât vara cât și iarna. Cred că este cea mai bună soluție pe care putem să o găsim în acest sens al amenajării acestui traseu de sanie pe șină”, spune Tiberiu Iacob Ridzi.
Traseul, care măsoară la coborâre 1200 de metri, va fi amenajat în zona Poieniță și este accesibil în toate anotimpurile. În acest proiect, primăria Petroșani pune la dispoziție terenul și încasează ore de vență pe acesta.

“E vorba de zona, cum știm noi, în Poienița, de la stația de întoarcere a telescaunului nou până la primul tunel, deci traseul va avea aproximativ 1,8 km. Pe noi nu ne costă nimic, acest teren nu poate fi folosit decât pentru construcția acestei instalații de sanie pe șină”, precizează Tiberiu Iacob Ridzi.
În prezent, proiectul se află în faza de emitere a autorizației de construcție, după care vor fi demarate procedurile pentru începerea lucrărilor.
Firma care a câștigat licitația de concesiune a terenului va trebui să înceapă lucrul în cel mult un an de zile. Se apreciază că finalul investiției va fi după circa 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.