ANUNȚ Condițiile lui Putin pentru încheierea războiului din Ucraina

VECINI   
ANUNȚ Condițiile lui Putin pentru încheierea războiului din Ucraina

Putin este gata să facă pace, dar nu cu orice preț, au declarat surse ruse de rang înalt pentru Reuters.

Astfel, printre condițiile enumerate de președintele rus, se află un angajament scris din partea marilor puteri occidentale de a nu extinde alianța NATO condusă de SUA spre est – un eufemism pentru excluderea formală a aderării Ucrainei, Georgiei, Moldovei și altor state din fosta URSS.

Urmărește-ne și pe Google News
Medvedev îl amenință pe Trump cu al treilea război mondial CITEȘTE ȘI Medvedev îl amenință pe Trump cu al treilea război mondial
Evenimente
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
12 iunie Eveniment Profit - Piața de Capital.forum - Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a

Putin mai dorește neutralitatea Ucrainei, ridicarea sancțiunilor, dezghețarea activelor rusești din Occident, dar și protejarea vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina.

Potrivit înalților diplomați ruși care au discutat cu reporterii Reuters, Putin este acum mai puțin dispus să facă compromisuri în privința teritoriului și își menține poziția publică conform căreia dorește ca Rusia să revendice integral cele patru regiuni din estul Ucrainei, pe care le-a ocupat ilegal.

De asemenea, aceștia au afirmat că dacă Putin nu poate ajunge la un acord de pace în propriile condiții, va încerca să le arate ucrainenilor și europenilor prin victorii militare că “pacea de mâine va fi și mai dureroasă”, arată BiziDay.

Economia rusă se confruntă cu riscul \'\'hipotermiei\'\' CITEȘTE ȘI Economia rusă se confruntă cu riscul ''hipotermiei''

Putin și oficialii ruși au afirmat în repetate rânduri că orice acord de pace trebuie să abordeze așa-zisele “cauze profunde” ale conflictului – adică problema extinderii NATO și a sprijinului occidental pentru Ucraina. În schimb, Kievul a afirmat în repetate rânduri că Rusia nu ar trebui să aibă niciun cuvânt de spus în legătură cu aspirațiile sale de a adera la NATO și insistă că are nevoie de garanții solide de securitate, pentru a descuraja orice viitor atac rusesc.

La rândul său, NATO a declarat, de asemenea, că nu își va schimba politica ușilor deschise doar pentru că Moscova o cere.

Donald Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să pună capăt războiului din Ucraina și a arătat o frustrare crescândă față de Putin în ultimele zile, avertizându-l că “se joacă cu focul”. Săptămâna trecută, în urma unei convorbiri cu Trump, Putin a declarat că a fost de acord să colaboreze cu Ucraina la un memorandum care ar stabili contururile unui acord de pace, inclusiv calendarul unui armistițiu. Rusia spune că își elaborează în prezent versiunea memorandumului și nu poate estima cât timp va dura acest lucru.

VIDEO Viscol și zăpadă pe Transalpina. Redeschiderea șoselei spectaculoase, amânată din cauza vremii CITEȘTE ȘI VIDEO Viscol și zăpadă pe Transalpina. Redeschiderea șoselei spectaculoase, amânată din cauza vremii

Putin prezintă războiul din Ucraina ca pe un moment de cotitură în relațiile Moscovei cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, prin extinderea NATO și prin încălcarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influență a Moscovei.

La summitul de la București din 2008, liderii NATO au convenit că Ucraina și Georgia vor deveni într-o zi membre. Ucraina și-a modificat în 2019 constituția, angajându-se pe calea aderării depline la NATO și UE. Trump a declarat că sprijinul anterior al SUA pentru candidatura Ucrainei la NATO a fost o cauză a războiului și a indicat că Ucraina nu va obține statutul de membru.

În 2021, cu doar două luni înainte să invadeze Ucraina, Moscova a propus NATO “se abțină de la orice extindere ulterioară, inclusiv aderarea Ucrainei, precum și a altor state”. Diplomați americani și NATO au declarat la acea vreme că Rusia nu putea avea drept de veto asupra extinderii alianței.

Acum, Rusia dorește un angajament scris privind extinderea alianței militare, deoarece Putin consideră că Moscova a fost indusă în eroare de SUA după căderea Zidului Berlinului în 1989, când secretarul de stat american James Baker l-a asigurat Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde spre est, au declarat două dintre sursele ruse.

Între timp, invadarea Ucrainei a determinat Finlanda să adere la NATO în 2023, urmată de Suedia în 2024, alimentând nemulțumirea lui Putin.

Liderii vest-europeni au afirmat în repetate rânduri că, dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina, ar putea, eventual, să atace și statele NATO – un pas care ar declanșa un război mondial. Rusia respinge astfel de afirmații ca fiind alarmiste și nefondate, dar a avertizat, de asemenea, că războiul din Ucraina ar putea escalada într-un conflict mai amplu.

Ucraina, Rusia, SUA și NATO nu au răspuns solicitărilor de comentarii cu privire la reportajul Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
putin
nato
rusia