Booking.com - amendă de 175 milioane de dolari în Rusia

Booking.com - amendă de 175 milioane de dolari în Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 aug 2021

Autoritățile ruse au amendat platforma de rezervări de spații de cazare online Booking.com, pentru abuz de poziție dominantă pe piață, transmite DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Compania cu sediul în Olanda trebuie să plătească o amendă de 13 miliarde de ruble (175 milioane de dolari), a anunțat Autoritatea antimonopol de la Moscova. Instituția acuză Booking.com că a interzis hotelurilor și pensiunilor din Rusia să-și ofere serviciile la prețuri mai scăzute pe alte platforme. Astfel de măsuri restricționează concurența și afectează interesele hotelierilor, susțin autoritățile ruse.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

În 2020, Curtea Federală de Justiție din Germania a stabilit că platformele de rezervări, cum ar fi Booking.com, nu pot interzice hotelurilor partenere să ofere prețuri mai scăzute pe propriile lor site-uri, scrie Agerpres.

În Italia, Poliția financiară a anunțat că investighează platforma de rezervări de spații de cazare online Booking.com, suspectată de evaziune fiscală. Booking.com este suspectată că nu a plătit TVA de peste 150 milioane de euro (182 milioane de dolari) în perioada 2013 - 2019.

Booking.com a confirmat că a primit raportul autorităților italiene și intenționează să coopereze cu investigatorii.

Acuzațiile cu care se confruntă acum Booking.com sunt cele mai recente în cadrul investigațiilor demarate de autoritățile din Italia în ultimii ani, inclusiv cele împotriva Google, Apple, Facebook, Amazon și principalul rival al Booking, Airbnb.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

Un tribunal din Rusia a amendat Twitter, Facebook și WhatsApp pentru că nu au stocat datele utilizatorilor ruși pe serverele locale, în conformitate cu legislația rusă.

Twitter a primit o amendă de 17 milioane de ruble (229.730 dolari), Facebook - 15 milioane de ruble - iar WhatsApp, patru milioane de ruble, a anunțat joi Roskomnadzor (Agenția Federală pentru Supravegherea Comunicațiilor din Rusia).

Adoptată în 2014, controversata legislație impune ca datele personale ale utilizatorilor din Rusia să fie stocate pe serverele locale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
booking.com
rusia