La opt zile după ce un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit Grecia și a fost resimțit până în Egipt, un nou seism de aceeași magnitudine s-a produs joi în largul insulei Creta din Grecia, potrivit US Geophysical Survey (USGS), după un cutremur de aceeași intensitate produs săptămâna trecută în sudul Mării Egee.
Epicentrul acestui cutremur, care a avut loc la ora 6,19, este situat la 87 de kilometri în largul insulei grecești Heraklion, capitala acesteia, la o adâncime de 68 de kilometri, potrivit AFP.

4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Săptămâna trecută, un alt cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în mare, la aproximativ 100 km de coasta Cretei și a insulei Santorini, și a fost resimțit până la Cairo, scrie News.ro.
Regiunea din jurul insulei Santorini din Marea Egee, o destinație turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepțională în ianuarie și februarie, mii de cutremure determinând câteva mii de locuitori să își părăsească locuințele.
Situată pe mai multe falii geologice în sud-estul Mării Mediterane, Grecia este lovită în mod regulat de cutremure.
Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020 pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia și Turcia. Acest cutremur cu magnitudinea 7 a ucis două persoane în Samos și peste 100 în orașul port turc Izmir.