Deputații ruși l-au confirmat joi pe Mihail Mișustin în postul de premier, la o zi după numirea sa surpriză de către Vladimir Putin, în vederea impulsionării unor ”schimbări” în Rusia, relatează AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
”Decizia a fost luată”, a anunțat Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, Camera inferioară a parlamentului rus, în urma unui vot în favoarea lui Mișustin cu 383 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” și 41 de abțineri, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul amână, prin ordonanță de urgență, dublarea alocației pentru copii”Această candidatură a unit toată lumea”, a adăugat el.
Numirea-surpriză a lui Mișustin, șeful Fiscului rus, a intervenit miercuri seara, după demisia nu mai puțin surprinzătoare a premierului Dmitri Medvedev, în urma unei serii de anunțuri cu privire la reforme instituționale vrute de Vladimir Putin.