Accident grav pe o autostradă din Grecia.
Accidentul rutier a avut loc pe autostrada Egnatia din nordul Greciei.

Trei persoane și-au pierdut viața, alte două au fost grav rănite, potrivit Kathimerini.
Accidentul a avut loc în apropiere de punctul de taxare Iasmos, între orașele Komotini și Xanthi, când un camion a intrat în coliziune cu două autoturisme, care au luat foc imediat.
Incendiul s-a extins și la vegetația din zonă, potrivit imaginilor difuzate de site-ul local de știri XanthiNea.

Ceilalți pasageri au fost, de asemenea, transportați la spital, însă aceștia prezintă răni minore, iar starea lor de sănătate nu prezintă îngrijorări, scrie Hotnews.ro.
Conform datelor furnizate de autorități, la fața locului au intervenit 22 de pompieri cu 9 autospeciale.
Polițiștii au impus restricții de circulație Autostrada Egnatia, folosită de turiști și pentru a ajunge în insula Thasos, din cauza accidentului rutier și au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.