Damascus Palace a ajuns să fie destul de cunoscut printre restaurantele arăbești din București, chiar dacă e departe de centru. Asta pentru că au un chef sirian bun, pe Ahmad Hammadi, foarte serios și muncitor. Și care mai e și plăcut la stat de vorbă cu el. Neobosit, mereu cu zâmbetul pe față, săritor, gata să facă orice efort în plus ca să-ți fie bine.
Mâncarea lui Ahmad de la Damascus Palace e atât de bună cât poate să fie o mâncare arăbeasca făcută cu produse și ingrediente alese, cât de cât. Fiind de atâția ani în meserie și în România, a ajuns să cunoască bine cine, ce și cât de bine face și produce. Nu a inventat Ahmad vreun fel de mâncare, și nici nu o va face vreodată. Sunt aceleași feluri pe care arabii le mănâncă de sute, poate chiar mii de ani. O fi ceva de natură religioasă la ei, să nu schimbe nimic, dar absolut nimic? Sau poate că nu s-au gândit, mai știi?
Porțiile mari, prețurile rezonabile. Atmosfera obișnuită în restaurantele arăbești de cartier, cu multă familiaritate, clienți obișnuiți ai locului care te afuma din plin. Un restaurant arabesc de ținut minte și de pus oricând pe lista atunci când aveți chef de o asemene mâncare, ambianță și companie.
Damascus Palace e autentic: mâncare, ambianță și companie ca la ei în Arabia. O bucățică de Arabia citadină și populară, că acolo, cu bunele și cu relele. Nu e un palat, în sensul propriu și european al termenului. Metaforic, orice poate să fie un plat sau un templu, să zicem al gastronomiei arabești, de pildă.
Sirienii de la Damascus Palace au luat o casă din zona muncitorească a Bucureștiului, departe de centru, dar departe rău, pe bulevardul Basarabia, chiar în fata Arenei Naționale. L-au amenajat cu ce au găsitei la îndemână, prin jur, unele de pe la second hand, și s-au pus pe făcut mâncare. Din punctul de vedere al amenajării, Damascus Palace e cel mai „low profile” dintre toate restaurantele din Lista Restocracy, mai low chiar și decât Sis Kebab, tot arabesc și el, care acum e în coada Listei din cauza amenajării, nu a mâncării.
Damascus Palace are un meniu arăbesc, evident, popular, clasic, tradițional, cu mâncărurile cunoscute de-acum bucureștenilor. Mâncarea e gătită bine, cu multă muncă, și e gustoasă, greu de crezut că se poate face ceva mult mai bun cu astfel de produse și rețete.
Serviciul e foarte personal la Damascus Palace, așa cum e cam peste tot în restaurantele arăbești. Merg rar la Damascus Palace pentru că e departe, dar de fiecare dată e plin de arabi acolo, semn că măcar mâncarea e pe gustul lor. Prețurile sunt și ele de cartier, probabil că tot în coada Listei.
Ahmad Hammadi, un sirian venit demult în România, a fost bucătar pe la alt restaurant arabesc din București și într-o zi a plecat să-și deschidă propriul restaurant, adică Damascus Palace, la care muncește de dimineață până noaptea târziu.
Nu am fost în Arabia, însă îmi închipui că așa arată Arabia de astăzi, cea populară a marilor orașe, că Damascus Palace al lui Ahmad. Cred că așa mănâncă ei, la fel arăta și restaurantele lor populare.
Așadar, dacă vreți să vedeți o bucățică din Arabia, cu bunele și cu relele ei, puteți pune Damascus Palace și benzină în rezervor și faceți un drum până în îndepărtatul bulevard Basarabia. Dacă îl întâlniți acolo pe Ahmad, și sunt șanse mari să se întâmple, cred că vă va plăcea de el.
Am fost de două ori la Damascus Palace în ultima vreme, de fiecare dată cu câte un grup mai mare de oameni, așa că Ahmad, cheful sirian și asociat în afacere, a pregătit niște mâncăruri pe care nu le poți comanda când mergi singur sau doar cu vreun prieten sau doi. Pozele cu mâncărurile din galerie acum sunt făcute, așa că să nu vă așteptați să vedeți câte un miel întreg pe fiecare masă, ori să pună câte două rânduri de mese, fiindcă nu ar avea unde să încapă toate mâncărurile lor arăbești.
În rest, față de vizitele din trecut, doar amenajarea s-a schimbat puțin, au făcut o investiție și i-au dat o fată ceva mai arătoasă restaurantului, dar nu cine știe ce, nu se compară cu marile restaurante din centru, și nici nu trebuie, la urma urmei. Pentru că la Damascus Palace, că la toate celelalte restaurante libaneze, turcești, nord africane, persane, arăbești și orientale, în general, mergi doar ca să mănânci bine (și în exces de fiecare dată, evident), și nu pentru altceva.
Ahmad e la fel, mâncarea e la fel, aceleași feluri de mâncare și aceleași rețete, nu cred că se va inventa vreodată ceva nou, nici la Damascus Palace și nici la altele ca el. Partea bună este că știi exact ce găsești acolo, cât de bun este și, nu în ultimul rând, că nu dai atât de mulți bani ca în alte părți. Lume era la Damascus Palace, la Ahmad și la Hasan, cei doi asociați, mulți arabi printre ei. Cred că le va merge bine și în continuare, Damascus Palace va fi acolo și peste câțiva ani, nu mă îndoiesc de asta…
