Europa trebuie să acorde o importanță deosebită suveranității energetice și să nu cedeze controlul infrastructurii energetice unor “investitori” care au alte interese decât cele ale cetățenilor europeni, a declarat la summit-ul Eurelectric de la Florența, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În perioada 20-21 iunie, la Florența, are loc summitul anual al Eurelectric, la care sunt prezente principalele companii europene de distribuție, furnizare, producție de electriciate și tehnologie din domeniu.
“Trebuie să fim atenți și la suveranitate, la suveranitatea energetică a Europei. Mă refer la cei care vin nu pentru a face investiții, ci pentru a prelua controlul asupra unor sectoare de mare importanță pentru noi. Mai ales în domeniul energetic este important să nu riscăm să cedăm controlul unora care au alte interese decât noi”, a afirmat Tajani.
În opinia acestuia, dacă Europa dorește investiții în domeniu, trebuie să asigure un parcurs clar și un cadru de reglementare stabil.
CITEȘTE ȘI FOTO Ironie a reprezentanței Comisiei Europene, în ziua în care Mazăre este extrădat: UE a importat 179.000 de kilograme de mazăre din Madagascar“Dacă dorim o piață adevărată, trebuie ca sistemele noastre energetice să nu fie izolate și să crească gradul de interconectare”, a afirmat acesta.
Președintele PE a acuzat totodată state precum Germania și Italia că, prin politica de tarife (de transport - probabil - n.r.), scumpesc gazele pentru ceilalți membri UE.