Statele Unite resimt efectele tarifelor de 145% impuse de administrația Trump asupra importurilor din China, în special în industria rochiilor de mireasă, unde aproximativ 90% din produse sunt fabricate în Asia. Producătorii și micile magazine specializate avertizează că prețurile cresc cu până la 25%, iar unele companii riscă să se închidă.
Denise Buzy-Pucheu, proprietara unei boutique de mirese din Connecticut, a transmis clienților pe Instagram că industria nu poate muta rapid producția în SUA din lipsa personalului calificat. Magazinele independente, care domină piața americană de rochii de ocazie, sunt forțate să suporte costuri mai mari sau să transfere o parte către clienți, ceea ce duce la scumpiri cu până la 15%, relatează News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Branduri mari precum David’s Bridal, Mon Cheri și Justin Alexander au început să adauge supracosturi de tarif, să reducă producția și să mute fabricile în Vietnam, Myanmar și Sri Lanka, unde tarifele sunt mai mici. David’s Bridal a declarat că a livrat 300.000 de rochii în SUA înainte de aplicarea tarifelor și folosește inteligență artificială pentru a reduce costurile.
Prețul mediu al unei rochii de mireasă în SUA a ajuns la 2.100 dolari, iar costul total al unei nunți depășește adesea 33.000 dolari. Noile taxe ar putea adăuga sute de dolari la prețul fiecărei rochii, într-un moment în care multe magazine se confruntă deja cu scăderea vânzărilor.

Companii precum Anne Barge, care produce rochii de lux între 4.000 și 14.000 de dolari, încearcă să aducă o parte din producție în SUA, însă costurile și lipsa forței de muncă specializate limitează acest efort. Linia sa mai accesibilă, Blue Willow, rămâne fabricată integral în Vietnam.
Asociația Națională a Comercianților de Rochii de Mireasă din SUA (NBRA), care reprezintă aproximativ 6.000 de magazine, face apel la Congres pentru exceptarea industriei de la tarifele suplimentare.