Bill Gates, fondatorul gigantului tech Microsoft și al cincilea cel mai bogat om din lume, a anunțat cui va dona aproape toată averea.
Astfel, cea mai mare parte din averea sa estimată la 200 de miliarde de dolari va fi cheltuită în următorii 20 de ani pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate și educație din Africa, conform BBC.
Miliardarul în vârstă de 69 de ani a declarat, la Addis Abeba, capitala Etiopiei, că „dezvoltând potențialul uman prin sănătate și educație, fiecare țară din Africa ar trebui să fie pe drumul către prosperitate.”, arată Digi 24

Gates i-a îndemnat, totodată, pe tinerii inovatori africani să folosească inteligența artificială (AI) pentru a moderniza sistemele de sănătate de pe continent.
Miliardarul în vârstă de 69 de ani a declarat, la Addis Abeba, capitala Etiopiei, că „dezvoltând potențialul uman prin sănătate și educație, fiecare țară din Africa ar trebui să fie pe drumul către prosperitate.” Gates i-a îndemnat, totodată, pe tinerii inovatori africani să folosească inteligența artificială (AI) pentru a moderniza sistemele de sănătate de pe continent.
Retragerea fondurilor SUA din Africa și rolul fundației Gates
În contextul reducerilor de ajutor american către Africa, inclusiv în programele de combatere a HIV/SIDA, generate de politica „America First” promovată de fostul președinte Donald Trump, viitorul sistemelor de sănătate de pe continent ridică îngrijorări. Gates a explicat că fundația sa, cu un istoric îndelungat în Africa, se va concentra pe consolidarea îngrijirii medicale primare.

„Am învățat că sănătatea mamei și nutriția ei, înainte și în timpul sarcinii, dau cele mai bune rezultate. Iar alimentația corectă în primii patru ani de viață ai copilului face o diferență uriașă”, a spus el. Adresându-se tinerilor inovatori africani, Gates a amintit că telefoanele mobile au revoluționat sistemul bancar și a subliniat că AI poate avea un impact similar în sănătate.
„Africa a sărit peste etapa băncilor tradiționale. Aveți acum ocazia, când construiți următoarea generație de sisteme de sănătate, să integrați inteligența artificială în ele”, a spus el și a oferit ca exemplu Rwanda, care utilizează deja ecografii cu AI pentru a identifica sarcinile cu risc crescut.
Prioritățile Fundației Gates în Africa:
1. Reducerea deceselor prevenibile în rândul mamelor și copiilor;
2. Eradicarea bolilor infecțioase grave;
3. Scoaterea a milioane de oameni din sărăcie.
„Peste 20 de ani, fundația își va încheia activitatea”, se arată într-un comunicat oficial.

Gates, inspirat de Warren Buffett
Gates a reiterat în mod public intenția de a accelera procesul de donații: „Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât ca ‘a murit bogat’ să nu fie una dintre ele”, a scris el într-o postare pe blog.
Chiar și după donarea a 99% din avere, Gates ar rămâne miliardar, potrivit estimărilor Bloomberg. Fondator al Microsoft împreună cu Paul Allen în 1975, Gates s-a retras treptat din funcția de CEO în 2000 și din cea de președinte al consiliului în 2014. A declarat că a fost inspirat în generozitatea sa de Warren Buffett și de alți filantropi de marcă.
Fundația Gates a fost, totuși, ținta unor critici, care susțin că beneficiază de statutul său caritabil pentru a evita plata impozitelor și că exercită o influență disproporționată asupra sistemului global de sănătate.
Today, at the Inspiring Progress event in Ethiopia, our chair, @BillGates announced that we will spend the majority of our funding to benefit Africa.
— Gates Foundation (@gatesfoundation) June 2, 2025
Read his speech from the AU summit: https://t.co/FwQug2w6iv pic.twitter.com/A4cpHd5E8g