Ultimul vas care a călătorit în cadrul unui acord negociat de ONU care permite exportul în siguranță de cereale ucrainene în Marea Neagră a părăsit portul Odesa duminică dimineața devreme, înainte de termenul limită pentru prelungirea acordului, potrivit unui martor Reuters și MarineTraffic.com, relatează Hotnews.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Rusia nu a fost de acord să înregistreze nicio navă nouă de la 27 iunie, iar inițiativa va expira luni, dacă Moscova nu va accepta să o prelungească.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ambasada României în SUA și-a cumpărat lobby la Washington de minim 50.000 dolari pe lună. A angajat una dintre cele mai mari case de avocatură din lume. Obiective vagiUn purtător de cuvânt al Națiunilor Unite a declarat vineri că secretarul general Antonio Guterres aștepta un răspuns din partea președintelui rus Vladimir Putin cu privire la propunerea de prelungire a acordului.
Putin i-a spus președintelui sud-african Cyril Ramaphosa, într-o convorbire telefonică sâmbătă, că angajamentele de a elimina obstacolele din calea exporturilor rusești de alimente și îngrășăminte nu au fost încă îndeplinite, a declarat Kremlinul.