Executorii judecătorești nu mai pot încuviința executarea silită a stabilit Curtea Constituțională a României, care a admis o excepție ridicată de o persoană ce are un astfel de proces pe rolul Judecătoriei Oradea.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional articolul 666 din Codul de Procedură Civilă, care menționa că executorii judecătorești pot încuviința executarea silită. Judecătorii CCR au constatat, de asemenea, că au mai declarat, în trecut, astfel de prevederi neconstituționale, însă, în pofida acestui aspect, ele au fost preluate în noua lege.
"Curtea a stabilit că acestea contravin prevederilor constituționale ale art.1 alin.(4), prin prisma exercitării de către executorii judecătorești a unei activități specifice instanțelor judecătorești, precum și ale art.21 alin.(3) și art.124, prin prisma faptului că declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, iar, în acest fel, pe de o parte, exigențele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparțialității și independenței autorității, nu sunt respectate, iar, pe de altă parte, înfăptuirea justiției este delegată executorului judecătoresc" - și-a motivat CCR decizia.