Daniel David: Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice se poate tăia în momentul ăsta/ Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate/ Dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit

Social   
Daniel David: Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice se poate tăia în momentul ăsta/ Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate/ Dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că trebuie redus fondul de burse, care a crescut foarte mult în ultimii ani. El a precizat că nu s-a discutat să fie tăiată valoarea unei burse, ci doar să se reducă numărul acestora. ”Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate, chiar dacă fondul este uriaș încă. Fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pe 2026, singur, este mai mare decât toate bursele pe care le-am avut în 2022. Iar dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit”, a explicat el.

”Față de 2022 unde fondurile pentru burse, atât în preuniversitar, cât și universitar, fondurile pentru acestea erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Nu ar fi o problemă, dar în condițiile în care te confrunți cu o criză economică și ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, ești obligat să te uiți la redimensionarea acestor burse. Am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare. Un criteriu rațional, altfel spus, cât este normal prin raportare la unele practici europene și doi - cât își permite țara. Vă spun că modelul pe care îl discutăm și care nu este bătut în cuie, de a asigura burse sociale pentru toți copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învățământ obligatoriu, vom avea aceste burse”, a declarat Daniel David, sâmbătă, la Digi 24, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Chinezii - Pas înapoi în fața reacțiilor după ce s-a anunțat că vor să mute o marcă de lux din UK, iar 1.300 locuri de muncă sunt în pericol CITEȘTE ȘI VIDEO Chinezii - Pas înapoi în fața reacțiilor după ce s-a anunțat că vor să mute o marcă de lux din UK, iar 1.300 locuri de muncă sunt în pericol

Întrebat dacă nu e pentru toți care chiar au nevoie, bursa socială, David a răspuns că se putea tăia și de aici.

”Este pentru toți, dar dacă vorbim de tăieri, puteau fi tăieri și acolo. Bursele sociale reprezintă în acest an, din totalul sumelor, aproape 3 miliarde. Nimeni nu a discutat (despre tăierea burselor sociale - n.r.). Noi încă discutăm. Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice se poate tăia în momentul ăsta. Trebuie să te gândești de unde tai, dacă trebuie să reduci fondul de burse. Iar argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate, chiar dacă fondul este uriaș încă. Fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pe 2026, singur, este mai mare decât toate bursele pe care le-am avut în 2022. Iar dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit. În Italia, Germania, unde se mai dau burse de merit, raportul este de 10-15 la sută din clasă. Eu am ales criteriul maxim, nu am mers la 10 la sută, am ales 15 la sută. Noi acum avem un sistem în care vorbim de 30 la sută. (...)”, a spus David.

Ministrul Educației a precizat că bursele din mediul universitar sunt mici, de câteva sute de lei.

”Bursa nu e foarte mare, e de câteva sute de lei. Nu o să fie mai mică, vor fi mai puține, nimeni nu spune că valoarea va trebui să scadă. Trebuie să reducem fondul de burse. Nimeni nu vrea să îl reducă, dar de undeva trebuie să tăiem. Întrebarea e cum facem acest lucru? (...) În cazul studenților este adevărat, creșterea față de 2022 este mult mai mică în comparație cu creșterea pe care am văzut-o la nivelul elevilor (...)”, a mai spus David.

Ministrul Economiei, despre companiile de stat: Am văzut director care are salariu 37.700 de lei. La Salrom, un membru din CA - peste 10.000 de lei. Miroase de la o poștă mecanismul ordonanței 109 de guvernare corporativă CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei, despre companiile de stat: Am văzut director care are salariu 37.700 de lei. La Salrom, un membru din CA - peste 10.000 de lei. Miroase de la o poștă mecanismul ordonanței 109 de guvernare corporativă

Întrebat dacă nu cumva ar trebui tăiate și subvențiile la partide, David este de părere că bursele și subvențiile pentru partidele politice trebuie tăiate la pachet

”Eu nu am văzut ca premierul să prioritizeze discuțiile despre educație, am văzut că a pomenit și bursele, nu este prima focalizare pe această temă. Dar nu putem să nu vedem ce am reușit să facem, tot politic, fiindcă tot politicul a făcut aceste alegeri, am început să schimbăm fața educației, astfel încât copiii să nu mai meragă la școală pentru a învăța, să meargă cu plăcere, am început să transformăm educația într-o formă pentru a obține burse, ceea ce nu este în regulă (...) În primul rând bursele nu s-au redus, discutăm, așa cum se discută și despre subvenția partidelor. Eu cred că ori se reduc la pachet, ori dacă nu se reduc la pachet, atunci avem o problemă dacă subvențiile partidelor rămân, iar bursele nu. Da, atunci este o problemă. În momentul de față nu suntem în situația respectivă”, a declarat Daniel David.

Daniel David a menționat că este un gest simbolic faptul că va renunța la 25 la sută din salariul său, după ce bursele vor fi tăiate.

”E un mesaj simbolic. Nu pot să compensez eu din salariul meu tăierea burselor. Nu poți să ceri redimensionarea burselor și să nu arăți că și tu, personal, începi să faci ceva”, a adăugat Daniel David.

viewscnt
Afla mai multe despre
burse