Elena Udrea a contestat cauțiunea record de 5 milioane de lei, care i-a fost stabilită de DNA, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul se judecă mâine. Dacă fostul ministru pierde și nu achită cauțiunea, riscă închisoarea.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit să judece mâine contestația depusă de Elena Udrea împotriva deciziei DNA de instituire a controlului judiciar contra unei cauțiuni de 5 milioane de lei. Asta după ce fostul ministru al Dezvoltării a declarat public că nu dispune de această sumă și nici de bunuri pe care să le gajeze, în condițiile în care DNA i-a sechestrat deja toate proprietățile, în celelalte dosare în care este cercetată, respectiv judecată.
Dacă ICCJ va respinge acțiunea Elenei Udrea, atunci DNA va cere din nou Parlamentului, aviz pentru arestarea preventivă a fostului ministru al Dezvoltării, precizează surse judiciare.
Cauțiunea a fost stabilită în dosarul în care Udrea este acuzată că a cerut 5 milioane de dolari de la afaceristul Bogdan Buzăianu, pentru ca societatea acestuia, Energy Holding, să își poată continua derularea de contracte cu Hidroelectrica.
Foștii secretari generali ai PDL Vasile Blaga și Ioan Oltean au fost audiați astăzi la DNA, în calitate de martori, în același dosar.