Mai multe sindicate italiene l-au criticat pe noul director al faimosului muzeu Caserta pentru că muncește prea mult, premierul italian Matteo Renzi sărind însă în sprijinul directorului, informează Reuters. Muzeul din Caserta, construit în apropiere de Napoli în secolul XVIII, este denumit "Versailles -ul Italiei", fiind ridicat cu intenția de a rivaliza cu Palatul Versailles din Franța.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În urmă cu cinci luni, Guvernul condus de Matteo Renzi i-a cerut managerului Mauro Felicori să redreseze situația la muzeul Caserta, vechiul palat al regilor Regatului Celor Două Sicilii din orașul Caserta, situat la nord de Napoli. La fel ca multe dintre comorile artistice ale Italiei, vechiul palat, cu 1.200 de camere, suferă de pe urma mai multor decenii de neglijență și proastă administrare.
Directorul Mauro Felicori
După ce și-a început activitatea, sindicatele locale i-au trimis o scrisoare ministrului Culturii, superiorul ierarhic al lui Mauro Felicori, în care se plâng de faptul că acesta lucrează până seara târziu, fără ca restul personalului să fie informat. "Astfel de comportament pune în pericol întreaga structură", se arată în scrisoarea sindicatelor publicată în ediția de sâmbătă a cotidianului Corriere della Sera.
În replică, premierul Matteo Renzi a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care arată că acuzațiile aduse lui Mauro Felicori, un expert în managementul obiectivelor culturale, sunt ridicole. "Sindicatele care se plâng de Felicori, care a fost ales în urma unui proces internațional de selecție, ar trebui să își dea seama că vremurile s-au schimbat", a spus Renzi.
CITEȘTE ȘI FOTO Regizorul german Papirowski vrea să filmeze o zi din viața lui Nero în sala de banchete a lui Ceaușescu din ParlamentAcesta a precizat că numărul vizitatorilor la Palatul Caserta a crescut cu 70% în luna februarie a acestui an comparativ cu aceeași lună a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 105%. "Pur și simplu, directorul își face meseria și ar trebui să îl susținem", a conchis Renzi.
Grădina Muzeului Caserta, denumit "Versailles -ul Italiei", Sursa Foto:Barișcan Ozen/Facebook
La rândul său, liderul celei mai mari organizații sindicale din Italia (CGIL), Susanna Camusso, s-a distanțat și ea de criticile aduse lui Mauro Felicori din mediul sindical. "Trebuie să recunoaștem că acele sindicatele au greșit", a spus Camusso într-un mesaj publicat pe Tweeter.
Sursa:Agerpres