Ministerul Educației precizează că, dintr-o eroare, Ordonanța de Urgență privind transportul elevilor a fost publicată în Monitorul Oficial într-o altă formă, urmând să fie rectificată miercuri. Ministerul Educației susține că a eliminat din textul inițial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”. Precizările vin după ce Consiliul Național al Elevilor a arătat că ordonanța nu prevede decontarea navetei pentru elevii care merg cu trenul.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, marți seară, precizări, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență cu privire la transportul elevilor, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI OUG-ul de salvare a TAROM și a Complexului Energetic Oltenia poate fi neconstituțional"Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență într-o altă formă. În cursul zilei de mâine,12 februarie 2020, va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare, în acord cu forma adoptată în ședința Guvernului din 4 februarie 2020, pentru corectarea erorii materiale apărută în circuitul adoptării actului normativ", arată MEC.
Ministerul Educației și Cercetării precizează că a eliminat din textul inițial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”.
Consiliul Național al Elevilor (CNE) afirmă că ordonanța de Guvern referitoare la elevii navetiști este discriminatorie, întrucât prevede că decontarea se face doar pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, fiind "uitați" elevii care fac naveta cu trenul.
"Ordonanța de urgență cu care guvernanții se lăudau zilele acestea ca fiind salvatoare pentru elevii navetiști a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Conform textului ordonanței, decontarea se realizează pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier, aspect discriminatoriu pentru un procent considerabil de elevi care fac naveta folosind mijloacele de transport feroviar", susțin reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.
Ei spun că, deși au solicitat ca în textul ordonanței sintagma "elevilor care nu pot fi școlarizați" să fie transformată în "elevilor care nu sunt școlarizați", din motive evidente ce țin de școlarizarea elevilor din învățământul liceal, de exemplu, care pot opta, în baza procesului de admitere, pentru a învăța într-o unitate de învățământ cu profil diferit față de licelee din localitatea de domiciliu, Guvernul a decis să aprobe ordonanța într-o formă "chiar și mai discriminatorie decât înainte".
"În calitate de reprezentanți ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanță de urgență, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanților, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va crește și mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul și a ales să îi sară din ecuația parlamentară", a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.