Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, afirmă că autoritățile nu se vor grăbi cu o decizie legată de redeschiderea școlilor, întrucât au văzut din experiența Franței, care a deschis parțial școlile, că ”primele semne nu sunt încurajatoare”.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Nelu Tătaru a declarat, duminică, pentru Libertatea, că urmărește cifrele care arată evoluția pandemiei în România și, în funcție de acestea, se va lua o decizie cu privire la redeschiderea școlilor.
”Un sfert din toți cei bolnavi de COVID-19 sunt în Suceava și avem datoria să evităm nașterea unor noi focare. De aceea nu ne grăbim cu o decizie legată de școli. (…) Am vorbit chiar sâmbătă în Franța, care a redeschis parțial școlile, și au apărut deja cazuri de infectare și în rândul copiilor, și în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea”, a spus Nelu Tătaru, citat de News.ro.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că decizia de redeschidere a școlilor va fi luată în funcție de contextul epidemiologic și de capacitatea de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor.
În repetate rânduri, însă, premierul a afirmat că anul școlar va fi încheiat, iar elevii din anii terminali vor putea susține examenele.