Inundațiile care au generat închiderea Salinei Praid au afectat comunitatea.
Este dependentă aproape în totalitate fie de exploatarea sării, fie de turism, fie de activitățile de comerți derulate în preajma salinei.
Mii de oameni au rămas acum fără unica lor sursă de venit.

„Suntem foarte dezamăgiți și nu știm ce o să fie în continuare, că din asta trăim”, spune, cu ochii în lacrimi, deținătoarea unui mic magazin de la intrarea în mină, relatează news.ro.
Joi, după ce mai mulți mineri au ieșit cu ochii în lacrimi din Salina Praid, zeci de localnici pentru care mina era singura opțiune pentru „a pune o pâine pe masă”, după cum afirma ministrul Mediului, Mircea Fechet, s-au revoltat, acuzând conducerea Salrom de neglijență și de faptul că, deși au avut numeroase semnale, nu au făcut nimic pentru a preveni dezastrul.
Asta este tehnologie azi? Trebuie fixat cu țăruși când vine apa mare?
Zeci de localnici, inclusiv proprietari de pensiuni, pentru care pierderea locurilor de muncă este o adevărată tragedie, au protestat în fața minei de sare, susținând că, deși directorii minei știau de timp îndelungat despre existența infiltrațiilor, nu au făcut nimic pentru a împiedica producerea unui dezastru.

Minerii revoltați le-au arătat jurnaliștilor prezenți la Salina de la Praid folia de impermeabilizare, „fixată cu niște țăruși”.
„Asta este tehnologie azi? Trebuie fixat cu țăruși, când vine apa mare? Și spunem că e din cauza ploii, când fixăm cu țăruși de un metru?” se întreabă localnicul, potrivit Antena 3.
„Cred că e gata cu salina, nu prea mai vedem șanse să se deschidă (...). Suntem foarte dezamăgiți și nu știm ce o să fie în continuare, că din asta trăim”, a spus, cu ochii plini de lacrimi, o femeie care are o mică afacere locală, în condițiile în care activitatea turistică în jurul salinei a fost suspendată.
Primarul din localitate consideră că situația este „dramatică”, în condițiile în care zona depinde în cea mai mare parte de turism.
Proprietarii de pensiuni se plâng deja că mulți turiști care aveau făcute rezervări la pensiunile din zonă pentru a-și petrece vacanța au început deja să le anuleze.
Proprietara unei pensiuni deschise încă din 2006 spune că doar în pandemie a mai rămas fără turiști. „Vara era cel mai aglomerat, dar și în primăvară erau clienți, în weekend-uri prelungite sau vacanțe ale copiilor mai veneau. Cei care veneau pentru tratament nu vor mai veni, că nu mai are rost” , declară femeia, potrivit Observator.

Alt localnic spune că înainte unii trăiau și din agricultură, dar acum cei mai mulți trăiesc exclusiv din turism.
Deținătorii parcului de aventură din salină au consemmnat și ei, într-o postare pe Facebook, închiderea acitvității: Din păcate, aici se încheie povestea singurului parc de aventura din lume aflat într-o mină
”Cu tristețe vă anunțăm că parcul nostru, Club Aventura Praid, nu va mai fi vreodata accesibil ca urmare a inundațiilor semnificative ce au avut loc zilele acestea in Salina Praid. Stricăciunile cauzate de apa care a ajuns la nivelul turistic al salinei sunt iremediabile și, din păcate, aici se încheie povestea singurului parc de aventura din lume aflat într-o mină, poveste începută de Club Aventura în 2012.
Salina Praid a fost o atracție turistică de interes național, in jurul căreia s-au construit nenumărate businessuri de familie, restaurante, hoteluri, pensiuni, fiind o sursa importanta de venituri pentru localnici și o bază de tratament importanta pentru cei cu probleme respiratorii din toată țara. Foarte multe localitati din regiune depindeau de turismul generat de Salina Praid. Ne pare rău că după atâția ani de zile in care era cunoscută problema infiltrațiilor autoritățile nu s-au implicat din timp si nu au reușit să rezolve problema, iar situația a devenit gravă într-un timp extrem de scurt”, au scris ei.
Conducerea Salrom afirmă că a făcut investiții majore

Potrivit conducerii Salrom, în 2025 se derula un contract pentru proiectarea și execuția unei lucrări de betonare și impermeabilizare a albiei pârâului Corund pe o lungime de 1,3 kilometri, în valoare de 10.000.000 lei.
„În paralel, în 2025 se efectuau lucrări de urgență legate de impermeabilizarea albiei și astuparea sufoziunilor apărute, a căror valoare a depășit 2.200.000 lei. Toate sumele de mai sus sunt din fonduri proprii SNS SA, valoarea totală fiind de aproximativ 15.200.000 lei”, precizează conducerea Salrom.
Aceeași sursă menționează că societatea comercială are ca principal scop exploatarea sării, și nu regularizarea cursurilor de apă. În plus, susține conducerea Salrom, societate nu este proprietara și nu are drept de administrare a terenului aferent albiei pârâului Corund, și nici nu are atribuții în realizarea unor lucrări de apărare împotriva inundațiilor.
În urmă cu două zile, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, declara pentru News.ro că debitul pârâului Corund, care curge în apropierea Salinei Praid, din județul Harghita, a crescut de peste o sută de ori, în ultimele zile, comparativ cu debitul normal, iar orice activitate în zona salinei a fost sistată, pentru că exista riscul de pierderi de vieți omenești. În privința riscului de prăbușire a minei de sare, acesta menționa că specialiștii consultați au transmis că, pe termen scurt și mediu, acest risc nu există.

La Salina Praid, atât activitatea de exploatare, cât și cea turistică au fost oprite de câteva săptămâni, după ce apele pârâului Corund au început să se umfle și să se infiltreze în mina de sare.
Cu o zi în urmă, societatea Națională a Sării SA a anunțat că, din cauza creșterii semnificative a debitului pârâului Corund, la ora 10.52, digul construit în subteranul Salinei Praid de către angajații Salrom a cedat, la presiunea apei care a pătruns pe dedesubt.
Sectorul minier Telegdy, unde se desfășoară activitatea de producție și unde se aflau instalația de preparare și combina minieră, nu a mai putut fi salvat, iar apa a pătruns în incintă. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, iar echipamentele și utilajele nu mai pot fi recuperate.
În prezent, galeriile minei de sare de la Praid sunt complet inundate, inclusiv zona turistică, iar deocamdată nu se poate intra în subteran, întrucât riscul este mult prea mare.
Consecințele acestui dezastru natural sunt dramatice pentru locuitorii din zonă, pentru care mina reprezenta, în marea lor majoritate, principala sursă de venit, fie că vorbm despre exploatarea sării, fie despre afacerile locale ale unor întreprinzători care au investit în turism.
Încercați să nu vă anulați sejururile programate în zona Praid
Vineri dimineață, ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, Mircea Fechet, spunea că la Salina Praid „s-a întâmplat o adevărată tragedie” și că speră ca specialiștii să găsească soluțiile tehnice pentru a putea salva mina.

„Acolo salvăm nu doar salina, ci o întreagă comunitate, mii de oameni care depind aproape sută la sută de salină”, sublinia ministrul.
La rândul său, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, a transmis oamenilor un mesaj să nu renunțe, în viitor, la ideea unor vacanțe în această zonă, în pofida situației dramatice de la salină, menționând că „sunt o mie de lucruri de văzut” în regiune.
„Ar fi un sprijin pentru cei din zonă să-i convingem pe concetățenii nostri să nu renunțe la ideea de sejururi în acea zonă. Sunt o mie de lucruri de văzut și de experimentat, chiar dacă am pierdut mina din acest peisaj. Ar fi un sprijin extraordinar și economic pentru localnici, dat fiind că aceștia trăiesc din turism și din exploatarea sării”, a mai spus prefectul județului Harghita.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, consultantul în turim Răzvan Pascu scrie că întreaga comunitate din Praid are acum nevoie de sprijin.
„Încercați să nu vă anulați sejururile programate în zona Praid sau chiar să vă rezervati o mini-vacanță de Rusalii!”, afirmă Răzvan Pascu.
El spune că, dincolo de salină, sunt multe locuri frumoase în zonă, menționând Sovata și Lacul Ursu, Parcul Mini Transilvania, „mâncarea locală care vindecă sufletul”, Via Transilvanica, dar și satele secuiești din Harghita, Mureș și Covasna.

„Ceramica de la Corund e la doi pași. Nici Toplița nu e departe, nici Odorheiul Secuiesc și nici măcar Miercurea Ciuc, deci ai ce face în zonă, dacă ajungi cu mașina”, recomandă consultantul în turism.
Istoricul Salinei Praid
Istoria Salinei Praid datează încă din epoca romană, zăcământul de sare constituind unul din cele mai mari masive de sare gemă din Europa, corpul de sare având o formă ușor eliptică, cu diametrele de 1,2 kilometri, respectiv 1,4 kilometri și o adâncime de 2700 de metri.
În documentele scrise sunt menționate patru excavații de suprafață „tip amfiteatru”, precum și cărămizi cu inscripția „LVM” (Legio V. Macedonica), excavațiile părăsite de romani fiind continuate apoi de avari, iar mai târziu de bulgari. Despre existența extragerii sării în Transilvania, au relatat cercetașii comandantului ungurilor (Tohotom) în drumul lor spre bazinul Carpatic.
Dr. Schmidt Elegius Robert, în lucrarea intitulată „Studiul zăcămintelor de sare din Transilvania”, face referire la prima atestare documentară despre mineritul din Praid, acesta fiind o scrisoare a regelui maghiar Andras al III-lea din anul 1291, cu privire la drepturile regale asupra salinelor, reieșind faptul că mina funcționează încă din anii 1200.
Încă din anul 1405, regele Luxemburg Zsigmond a interzis ca marii proprietari de pământ să deschidă ocne de sare pe pământurile lor. Regele maghiar Endre al II-lea a proclamat legea conform căreia secuii și sașii se pot aproviziona cu sare din mina Praid, de trei ori pe an.
Sectorul afectat acum de inundații, mina Telegdy a fost deschis în 1994. În anul 1991 au început lucrările de deschidere a acestui sector, care se exploatează din anul 1994.
Salina Praid este închisă după ce râul Corund a străpuns albia și s-a infiltrat în salină și în exploatarea de sare din subteran.
Încă există la acest moment pericol de prăbușire.

VEZI AICI ȘI Prefect, la Salina Praid: Am pierdut lupta cu natura!
Mai jos imagini de la fața locului
'Am vorbit la telefon cu Hunor Kelemen despre situația dramatică din Praid. L-am asigurat că guvernul ungar va oferi asistență financiară și practică pentru evaluarea pagubelor și reconstrucția minei. Ținutul Secuiesc poate conta pe noi!', a anunnțat Viktor Orban..

Salina Praid din județul Harghita a fost inundată de apele pârâului Corund pe fondul precipitațiilor abundente din această perioadă. Accesul turiștilor în subteran a fost suspendat și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă în localitate încă din primele zile ale lunii mai.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Biro Barna-Botond, a anunțat miercuri crearea unei celule de criză pentru reducerea impactului situației de la Praid asupra comunității, a turismului local și regional, în contextul în care peste 80% din economia localității se bazează pe turism.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Județean Harghita, specialiști din domeniu se vor întâlni săptămâna aceasta cu antreprenorii locali din Praid, iar în urma consultărilor se așteaptă o propunere concretă pe baza căreia să poată fi lansat un apel turistic la nivel național, precum și solicitări de sprijin financiar și logistic către Guvernul României și Guvernul Ungariei, prin canalele oficiale.
Județul Harghita se află în continuare sub o avertizare meteo de cod portocaliu, până în data de 29 mai fiind prognozate ploi însemnate, averse torențiale de până la 60 l/mp și vânt puternic.
VIDEO București FM