Deși nu a introdus niciun fel de măsuri de restricție în contextul epidemiei de coronavirus, statul american Dakota de Sud are o rată de infectare sub media SUA și una din cele mai mici rate de mortalitate. Cu mai puțin de 1.000 de cazuri active, statul primește în această perioadă americani de pe tot cuprinsul țării la un eveniment de paradă a motocicletelor și concertelor de muzică. „Este o mărturie despre ce ar fi fost posibil în atâtea alte state”, spune guvernatorul Kristi Noemi.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Într-o lume în care instituirile de restricții de circulație și de desfășurare a activităților economico-sociale au fost cvasigeneralizate în primăvară, adesea revin exemplele contrare ale Suediei și Belarusului, țări care nu traversează o criză umanitară. Totuși, opinia publică tinde să uite că și o serie de state americane se adaugă pe această listă a entităților care, deși nu au introdus blocaje drastice, au trecut cu bine peste șocul COVID-19.
Dakota de Sud este un astfel de model, iar statul nu numai că a depășit valul și are mai puțin de 1.000 de cazuri active de coronavirus înregistrate, dar organizează în perioada 7-16 august, la Sturgis, o celebră paradă anuală a motocicletelor cu aproximativ 250.000 de „bikeri” de pe întreg cuprinsul Statelor Unite.
Fox News remarcă faptul că Dakota de Sud are una din cele mai mici rate de mortalitate din țară și de 11 ori mai mică decât a statului New York, unde carantinările au fost masive și prelungite. „Am avut încredere în cetățeni și ei au avut încredere în mine; și-au luat responsabilități personale pentru a face față acestui virus”, explică succesul într-o intervenție la postul TV de știri guvernatorul Kristi Noem al statului cu aproape 900.000 de locuitori și care în prezent are numai 40 de pacienți spitalizați pentru COVID-19.
„Ratele de infectare sunt scăzute, pierderile de locuri de muncă sunt la niveluri reduse, economia este virtual mai bine decât în oricare alt stat și cred că este o mărturie despre ce ar fi fost posibil în alte atâtea state, dacă guvernatorii nu ar fi luat așa de multe de decizii greșite”, a mai spus Noem.
Aproximativ 8% din cazurile de coronavirus ale statului Dakota de Sud au fost concentrate într-un focar de la o unitate a companiei Smithfield Foods din Sioux City, într-un episod din primăvară.
Membră a Partidului Republican, Noem a avut parte în aprilie de o paradă a vehiculelor în semn de mulțumire că nu a promovat politica „#StaiAcasă!”, instituită în multe alte state americane și în cele mai restrictive variante în cele conduse de guvernatori democrați.
Restricțiile și carantinările forțate sunt respinse de Noem, care nu le vede ca fiind specifice democrației și stilului de viață american. Ea nu este de acord cu faptul că în atâtea cazuri politicienii au preluat de la cetățeni decizii de protecție care ar fi trebuit să rămână nivelul acestora.
Întrebată de ce nu a luat măsurile de restricție și ce crede că s-ar fi întâmplat, aceasta a răspuns: „Oamenii ar fi fost devastați. Am fi pierdut afaceri, familiile și-ar fi pierdut casele, am fi văzut oricum oameni continuând să se îmbolnăvească și să fie spitalizați, dar cu mai puține resurse să avem grijă de ei.”
Dakota de Sud are o distribuție echilibrată între urban și rural și de aceea orice politică trebuie promovată pornind de la realități. Guvernatorul Noem spune că oamenii politici ar trebui să aibă mai multă încredere în liderii locali și să îi lase să găsească soluțiile adecvate. Un alt aspect important este încurajarea optimismului și abandonarea negativității, care a fost o caracteristică a conducătorilor și a personalului medical.
Întrebată despre parada motocicliștilor ce mizează să strângă un sfert de milion de participanți și unde nu se poartă mască facială, ea este încrezătoare că nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.