O operațiune dramatică a fost declanșată în stațiunea Mamaia, după ce oamenii care au format un lanț uman au solicitat ajutorul autorităților în cazul a cinci persoane care se aflau în pericol de înec.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Acestea au fost aduse la mal, pentru trei a fost declarat decesul după aproape o oră de manevre de resuscitare. Alte două persoane au fost transportate la spital. De asemenea, o a șasea persoană a fost salvată tot luni dintr-o altă zonă a stațiunii, care acum se află în stare gravă la spital.
CITEȘTE ȘI FOTO Grădinarul-șef al Reginei Elisabeta a II-a, aflat în România, a vizitat Domeniul Regal SăvârșinLuni după-amiază, IGSU a anunțat că în total șapte persoane au fost duse în larg de curenții puternici, scrie Hotnews.ro.
Și pe plaja din stațiunea Venus a fost scoasă din mare o persoană de sex masculin, inconștientă. Bărbatul a fost declarat decedat.
De asemenea, un tânăr de 22 de ani a salvat de salvamari din valuri, în stațiunea Vama Veche.
IGSU atrage atenția persoanelor care sunt la mare zilele acestea să nu se aventureze în marea agitată.
CITEȘTE ȘI 1.000 de stații STB vor fi dotate cu panouri digitale, care vor afișa în timp real programul de circulație a vehiculelor publiceSalvamarii au arborat steagul roșu care interzice scăldatul în mare deoarece sunt valuri mari, iar curenții sunt puternici.
Apel disperat al salvamarilor
Apel disperat al salvamarilor de la Neptun după ce alți patru turiști au fost scoși din apă în pericol de înec din cauza mării agitate și a valurilor mari.
”Părinții stau pe șezloguri cu telefoane și tablete. Copiii se aruncă în valuri cu colaceTuriștii noștri nu respectă reguli, Nu au nici cel mai elementar bun simț”, a declarat Vasile Borteș, șeful salvamarilor de la Neptun, într-o intervenție la Digi 24.