Un fals însoțitor de zbor a efectuat 120 de zboruri înainte de a fi arestat

Auto/Transporturi   
Un fals însoțitor de zbor a efectuat 120 de zboruri înainte de a fi arestat

Bărbatul de 35 de ani care folosea date false s-a drept însoțitor de zbor  și a obținut bilete gratuite pentru 120 de călătorii cu avionul, între 2018 și 2024, înainte de a fi prins în San Francisco, spun oficialii americani, citați de Hotnews.ro.

Cazul lui Tiron Alexander, un bărbat din Florida care a rezervat în mod fraudulos peste 120 de zboruri, a ajuns în fața unui juriu federal din Statele Unite, potrivit The Washington Post. El a fost găsit vinovat pentru fraudă electronică și pentru pătrunderea într-o zonă securizată a unui aeroport sub identitate falsă.

Urmărește-ne și pe Google News

Cum a reușit să păcălească companiile de zbor

Evenimente

Bărbatul lucrase anterior pentru American Airlines în serviciul clienți și profitase de o politică puțin cunoscută a companiei aeriene. Piloții și însoțitorii de zbor au dreptul să zboare gratuit ca pasageri „fără venituri” cu alte companii aeriene și, potrivit Departamentului de Justiție.

FOTO Xpeng lansează în Europa două noi SUV-uri electrice care se încarcă în 12 minute CITEȘTE ȘI FOTO Xpeng lansează în Europa două noi SUV-uri electrice care se încarcă în 12 minute

Astfel, Alexander a abuzat în mod repetat de această politică.

Potrivit Departamentului Justiției al SUA, bărbatul deținea zeci de numere de insignă și diferite date de angajare. El a folosit datele pe site-ul web al unei companii aeriene pentru a rezerva zboruri speciale gratuite și a fost, în cele din urmă, prins după ce Spirit Airlines a observat că informațiile sale apăreau pe 34 de zboruri diferite, a raportat Post.

El a fost arestat în februarie 2024 în timp ce încerca să zboare de pe aeroportul din San Francisco către Australia. Sentița în cazul lui va fi pronunțată de instanță pe 25 august 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
avion
insotitor