Lucrările pentru proiectarea și construcția primei secțiuni din A8 vor începe pe 1 februarie, anunță autoritățile.
Directorul interimar al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi, susține că proiectul autostrăzii A8 este întârziat din cauza ritmului lent al aprobării documentațiilor tehnice de către CNAIR, el cerând conducerii acestei companii să prezinte grafice clare privind realizarea proiectului.
Exprimarea disprețului pentru simbolurile naționale și însemnele României - prin defăimare, chiar dacă sunt acuze care trimit la fapte adevărate, sau ofensă adusă acestora, în urma unui comportament jignitor sau insultător - va putea fi sancționată cu închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect de lege în prag de a fi adoptat de Parlament. Proiectul ar reinstitui astfel o sancțiune prevăzută în Codul penal din 1968.
Ministerul britanic de Externe a afirmat, sâmbătă, că are informații că guvernul rus plănuiește să “instaleze un conducător prorus la Kiev, în timp ce analizează dacă să invadeze și să ocupe Ucraina”, relatează CNN.
Cel mai mare investitor de pe Litoral, Mohammad Murad, l-a acuzat vineri pe ministrul Dobre, într-o conferință la Mamaia cu hotelierii și autoritățile de la mare, că organizează astfel de dezbateri doar pentru a-și face imagine, fără să rezolve problemele care-i apasă pe oamenii de afaceri. El a spus că de la întâlnirea trecută de pe litoral cu ministrul, de acum o lună, niciuna dintre problemele ridicate atunci nu a fost rezolvată.