Guvernul pregătește alocarea a încă aproape 8 milioane de euro pentru compania națională aeriană TAROM, drept compensație pentru pierderile suferite în a doua jumătate a anului trecut, ca urmare a pandemiei de Covi-19. În prezent, Tarom are de achitat, pe termen scurt, datorii care se ridică la aproape 700 de milioane de lei.
Guvernul a adoptat hotărârea de suplimentare cu 2,31 miliarde de lei a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (instituită prin HG 807/2014), în contextul în care bugetul disponibil rămas este de 1,01 miliarde lei și sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, o schemă de ajutor de stat în valoare de 1,15 milioane de euro pentru sprijinirea reluării activității operatorilor aerieni afectați de pandemia de Covid-19 pe Aeroportul Internațional “Transilvania” Târgu Mureș.
Guvernul pregătește suplimentarea cu 2,31 miliarde de lei a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (instituită prin HG 807/2014), în contextul în care bugetul disponibil rămas este de 1,01 miliarde lei și sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.
Guvernul pregătește acordarea unui nou ajutor de stat Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.,pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie până la sfârșitul anului 2020. În situația autorizării de către Comisia Europeană, ajutorul va fi dedus, din ajutorul de restructurare, relevă date analizate de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor Publice nu susține transferul gratuit al terenurilor Romexpo către Camera de Comerț și Industrie a României, de vreme ce nici legislația în vigoare nu permite acest lucru, în timp ce Ministerul Justiției consideră că noile amendamente aduse proiectului de lege contravin normelor de drept. Totodată, RA-APPS care este administratorul acestor terenuri se află în litigii cu pretenții de retrocedare pentru circa jumătate din terenurile care fac obiectul legii, iar Consiliul Concurenței recomandă ca transferul dreptului de proprietate să fie condiționat de avizul Comisiei Europene, care va evalua dacă nu reprezintă un ajutor de stat.
Asociația Constructorilor Navali din Romania (ANCONAV), care reprezintă din 1995 interesele șantierelor navale și ale producătorilor și distribuitorilor de echipamente și materii prime pentru industria navală din România, cere Guvernului includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a mai multor măsuri de sprijin pentru sector, printre care înființarea unei companii naționale de transport maritim, după modelul Navrom din perioada comunistă.
USR-PLUS și PNL se află pe poziții radical opuse în ceea ce privește proiectul de lege prin care dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo ar fi transmis în mod gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României, care le deține acum doar în folosință gratuită. La solicitarea șefului statului de reexaminare a proiectului, PNL a depus amendamente despre care susține că răspund observațiilor președintelui și care stabilesc drept garanție un termen de 40 de ani în care Camera de Comerț să dezvolte un proiect de dezvoltare durabilă în sprijinul mediului de afaceri, în caz contrar terenurile revenind statului.
Guvernul a promis prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) subvenții de stat pentru investiții în lanțul national de producție de panouri și celule fotovoltaice, în condițiile în care s-a angajat să majoreze cu peste 2.000 MW, până în 2025, puterea instalată în parcuri de generare de energie solară din România.
Singurul producător de baterii din România și Europa de Sud-Est, Prime Batteries Technology, care s-a asociat recent și cu o firmă din grupul Grampet al fraților Vasile Didilă și Gruia Stoica, țintește o finanțare de 150 milioane euro pentru a-și majora exponențial capacitatea de producție, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Guvernul va continua să deruleze schema de ajutor de stat destinată stimulării investițiilor strategice pentru noi activitãți economice în valoare de cel puțin 500 milioane lei.
Transportatorul aerian național Tarom estimează pierderi de 230,13 milioane lei în acest an, la jumătate față de cele raportate în anul 2020, de 431,3 milioane lei. Veniturile totale preconizate pentru acest an sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble față de 2020. De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar anul 2023 ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive.
Familia germană Thiele, care deține aproximativ 12% din compania aeriană Lufthansa, își va vinde mai mult de jumătate din participație. Acțiunile ce urmează să fie vândute sunt evaluate la circa €368 milioane.
Lufthansa colaborează cu Deutsche Bank și Bank of America pentru a informa investitorii despre intenția sa privind o majorare de capital de circa 3 miliarde de euro, cel mai devreme în luna iunie, care are ca scop rambursarea ajutorului de stat primit în timpul pandemiei, au declarat persoane apropiate situației, citate de Reuters.
Compania Sterk Plast, unul dintre cei mai importanți producători de mase plastice din România, a obținut un ajutor de stat de 2,5 milioane euro, parte a unui proiect de investiții de 5 milioane de euro.
Situația de la mina Crucea s-a agravat pe 17 și 18 martie, când peste 150 de mineri s-au blocat în subteran. În cele din urmă, conflictul a fost aplanat, salariații CNU primindu-și până la finalul lunii trecute atât salariile restante, cât și banii care li se datorau pentru suplimentul alimentar-antidot specific sectorului lor de activitate, a doua componentă fiind achitată de la bugetul de stat, în urma unei hotărâri de Guvern.
Ministerul Finanțelor a emis în perioada ianuarie-aprilie scheme de ajutor de stat în valoare de 303,1 milioane lei pentru sprijinirea investițiilor. Acordurile de finanțare vizează stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin finanțarea de active corporale și necorporale, precum și sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, prin finanțarea de costuri salariale.
Schema de ajutor stat pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa și turism a fost completată cu organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții (CAEN 8230), și adoptată astăzi în Comisia de industrii din Camera Deputaților.
Comisia Europeană a solicitat autorităților române explicații cu privire la proiectul de lege prin care dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo ar fi transmis în mod gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României, care le deține acum doar în folosință gratuită. Bruxelles-ul întreabă autoritățile de ce folosința gratuită a terenului, pentru o perioadă de 49 ani, acordată în anul 2004, nu ar constitui deja ajutor de stat. Mai mult, Comisia arată că noua lege prevede atribuții clare pentru CCIR în sensul de întreprindere și implicare în proiecte de afaceri.
Producătorul de energie termică Electrocentrale Constanța, controlat integral de Ministerul Energiei și care asigură agentul termic cu care este alimentat sistemul centralizat de încălzire al municipiului de la malul mării, a depus "documente preliminare" pentru a primi ajutor de stat de salvare, în condițiile în care are nevoie de peste 32 milioane lei până pe 25 aprilie pentru a-și îndeplini obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producția anului trecut, bani pe care nu îi are.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care prevede subvenționarea directă gratis de la bugetul de stat, nu printr-un împrumut, cum se preconiza inițial, cu peste 241 milioane euro, a costurilor celui mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care mai trebuie să le achiziționeze pentru producția anului trecut. Dacă Comisia Europeană nu va aproba planul de restructurare al companiei, în privința căruia a demarat o investigație aprofundată luna trecută, CE Oltenia va trebui să returneze banii statului, cu tot cu dobânzi.
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), controlat de stat prin Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, a cerut acordul acționarilor pentru a folosi, la retehnologizarea reactorului 1 al centralei, un set de scule de retubare care a mai fost utilizat deja la retehnologizarea cu succes a centralei Embalse din Argentina, în perioada 2016-2018, printre avantajele acestei variante numărându-se costul estimat, cu circa 89 milioane dolari mai mic decât cel al achiziției unui set nou.
După cum a relatat Profit.ro, singura exploatare minieră de zăcăminte de uraniu din România, cea de la Crucea-Botușana din județul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, va fi închisă anul acesta, potrivit planurilor Guvernului, costurile totale de închidere, cu tot cu măsuri de protecție socială pentru mineri, fiind estimate la peste 246 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli anuale de conservare și monitorizare post-închidere.
Legislația UE prevede că o companie beneficiară de ajutor de stat de salvare trebuie să aibă o contribuție proprie semnificativă la acoperirea costurilor sale de restructurare pentru ca ajutorul să fie declarat compatibil, iar în cazul Complexului Energetic Oltenia, această contribuție se ridică la doar circa 200 milioane euro, dintr-un total estimat de 3,5 miliarde euro, arată Comisia Europeană în decizia sa de luna trecută de a deschide o investigație aprofundată asupra planului de restructurare și decarbonare prezentat de companie.
Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat prin Ministerul Energiei, va fi lichidată în perioada următoare, întrucât nu are banii necesari pentru a rambursa ajutoarele de stat de peste 178 milioane lei primite începând cu 2016 și declarate ilegale de către Comisia Europeană, societatea elaborând încă din ianuarie anul acesta un plan de lichidare, se arată într-un document guvernamental.