În contextul unei creșteri de 5% a acțiunilor Băncii Transilvania, indicii principali de la BVB au câștigat aproximativ un procent și jumătate, închizând pe cele mai ridicate valori din 2019. Investitorii mizează pe înțelegeri între guvernanți și mediul corporativ care să restrângă efectele ordonanței de urgență promovată în decembrie și care a antrenat cel mai mare picaj bursier al ultimilor ani.
După majorarea semnificativă a acțiunilor proprii disponibile la tranzacționare prin plasamentul privat realizat anul trecut pentru o treime din titluri, Alro este o acțiune care intră în structura indicelui reprezentativ BET.
Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator industrial de energie electrică din România, a câștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul în care Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din țară, îi cerea daune de peste 60 milioane lei plus dobânzi pentru că i-ar fi vândut curent electric la prețuri sub costuri în anul 2011, proces intentat de Hidroelectrica ca urmare a unei măsuri obligatorii dispuse de Curtea de Conturi în urma unui control efectuat la puțin timp înainte de intrarea în insolvență a companiei, în 2012.
În pofida unei zile pozitive pentru piețele de acțiuni europene, la BVB piața nu a avut puterea de a se desprinde de reperele zilei precedente. Activitatea de tranzacționare a fost una la aproape o treime față de media anului trecut, acțiunile Romgaz au scăzut cu 2,2%, iar titlurile Alro au fost penalizate de investitori după rezultatele financiare dezamăgitoare.
Deși a avut afaceri în creștere la anul trecut, producătorul de aluminiu Alro a consemnat o scădere a profitabilității. Compania deja a acordat dividende în baza rezultatului la 9 luni.
Combinatul de aluminiu Alro a atras finanțare de aproximativ 68 milioane dolari de la un sindicat de bănci, pentru acoperirea nevoilor curente ale societății și a capitalului de lucru, precum și pentru investiții viitoare.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au coborât cu aproximativ 2,5% într-o sesiune care a avut un debut „pe verde”. Vânzătorii au revenit în piață la un nivel tehnic relevant. „Cred că vedem lucrurile și un pic mai jos”, spune un broker. În aceste zile s-a conturat și așa-numita „intersecție a morții” („death cross”).
Și a 3-a ședință de tranzacționare din acest an a fost „verde”, sfidând chiar declinul burselor mature din Europa, însă volumele în scădere sugerează faptul că deocamdată cumpărătorii rămân temători.
Trași în sus de revenirea de 2,5% pe acțiunile Băncii Transilvania, indicii principali de la BVB au câștigat cu puțin peste un procent, deși debutul de an este caracterizat de aversiune la risc în piețele financiare internaționale.
După ce timp de 3-4 luni la jumătatea anului investitorii activi la Bursa de Valori București au avut apăsarea legată de posibilitatea unei ajustări consistente a schemei fondurilor de pensii de la Pilonului II, șocul a venit în decembrie când promovarea uor schimbări majore de ordin fiscal și de reglementare în domeniile bancar, energetic și telecom a prăbușit bursa cu aproape o cincime. Cutremurul a pus punct unui an cu dividende bune, fără oferte publice de listare majore și câteva mutări la nivel instituțional.
Nu mai puțin de 2 treimi din plasamentul privat realizat la Alro Slatina, anunțat în exclusivitate de Profit.ro, a fost reprezentat de achiziția în valoare de 496 milioane lei a Pavăl Holding, societate înființată recent și controlată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, care deține acum 23% din acțiunile producătorului de aluminiu. Valoarea de piață a Alro depășește 460 milioane euro. Fondatorii Dedeman au fost activi pe bursa românească, unde recent au achiziționat pachetul de control la producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON), 7,4% din acțiunile transportatorului de țiței prin conducte Conpet Ploiești (COTE) și un pachet semnificativ la Electrica (EL).
Acționarii majoritari de la Alro au reușit să plaseze o treime din acțiuni într-o operațiune de piață de 155 milioane euro, surmontând eșecul din vară când nu au izbutit să înstrăineze pachetul majoritar. Compania devine, astfel, unul dintre emitenții importanți de pe bursă, unde până acum avea o prezență marginală, cu un acționariat prea puțin dispersat și lichiditate mică.
Alro Slatina revine pe piață, majoritarul punând în vânzare pachete consistente într-un plasament privat intermediat de Swiss Capital acolo unde Deutsche Bank a eșuat în vară să intermedieze înstrăinarea pachetului majoritar. Succesul plasează producătorul de aluminiu în prim-planul Bursei de Valori București, după ce anterior titlurile sale erau neglijabile, cu un free-float real de numai 1,8%. Emitentul a învățat din greșeala precedentă indusă de o ofertă slab pregătită de brokeri.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au aprobat ieri prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
Acționarii producătorului de aluminiu Alro Slatina au aprobat distribuirea unui dividend brut parțial de 0,45756 lei/acțiune, data plății urmând să fie 18 ianuarie 2018.
Deși a avut afaceri în în creștere la 9 luni, Alro a consemnat o scădere a profitabilității. La T3, câștigul net al producătorului de aluminiu a fost foarte apropiat de cel din perioada similară a anului trecut, cu puțin peste 69 milioane lei.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au spre aprobare într-o AGA de la jumătatea lunii viitoare prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
Indicii de la BVB au avut o mișcare pozitivă în ultimele 2 sesiuni ale săptămânii, susținute de avansul acțiunilor preferate de obicei de investitorii instituționali nerezidenți, respectiv cele ale Băncii Transilvania, BRD Groupe Société Générale și OMV Petrom.
Deși acțiunile europene lichide au pierdut în medie aproximativ 2 procente pe fondul escaladării războiului tarifar de către SUA și a șocului pe lira turcească, la BVB tendința de depreciere a fost de peste 3 ori mai mică.
Deși și-a majorat afacerile în primele 6 luni ale acestui an, grupul Alro a înregistrat un câștig net de 154,15 milioane lei, cu 17,50% mai mic decât cel de 186,85 milioane lei din prima jumătate a anului trecut. Cu toate acestea, compania nu a pierdut ritmul pentru a consemna un rezultat apropiat de profitul net de 318 milioane lei din 2017.
Încercarea rușilor de la Alro de a vinde pachetul majoritar la producătorul de aluminiu a eșuat după ce vânzătorii nu s-au întâlnit cu cererea din piață la prețul solicitat. Contextul volatil al legislației și reglementărilor interne, climatul negativ din piața de profil unde se aprinde un război tarifar și sentimentul slab din piață au împiedicat închiderea unei oferte cu o valoare de piață de până la 300 milioane de euro. Fondurile de pensii au realizat subscrieri de aproximativ o cincime din ofertă, dar străinii nu au fost aduși. Investitorii contactați de Profit.ro pun mai puțin eșecul pe seama companiei și cred că intermediarii au creat așteptări false reprezentanților acesteia. „I-au trombonit!”, spune unul dintre ei.
Titlurile producătorului de aluminiu Alro s-au stabilizat la jumătatea orarului de tranzacționare în zona prețului de 3,42 lei/acțiune, cu 2% sub referință la prima zi în ring după eșecul operațiunii de piață prin care majoritarii Vimetco și Conef au pus în vânzare aproape 54% din acțiunile companiei. Cotația s-a întors sub nivelurile din momentul anunțului ofertei. „Toată lumea era optimistă atunci”, spune un broker.
Producătorul de aluminiu Alro a anunțat în această seară că nu au fost îndeplinite condițiile pentru închiderea cu succes a ofertei derulată de companie pentru vânzarea a 53,77% din acțiuni. Semnele de slăbiciune existente pe parcursul derulării ofertei publice secundare de la Alro Slatina (ALR), respectiv nivelul redus de subscriere al investitorilor individuali, amendarea intempestivă a prospectului pentru prelungirea cu 3 zile a operațiunii de piață și coborârea prețului acțiunilor în piața secundară, sunt confirmate astăzi de eșecul acesteia. Oferta Alro nu este prima care eșuează la Bursa de Valori București, acesta fiind însă un nou caz după 5-7 ani de la ofertele nereușite la OMV Petrom (SNP), Adeplast și Hidraulica Plopeni.
Indicii principali de la BVB au pierdut aproximativ 1 procent și jumătate, fiind trași în jos de deprecierea apropiată de 5% a titlurilor Romgaz și OMV Petrom, pe fondul informației potrivit căreia Guvernul are în pregătire un proiect de act normativ care vizează un preț limită de 55 lei/MWh la gaze, la un nivel inferior anterior liberalizării pieței. „Au apărut și cumpărători”, observă Marcel Murgoci de la Estinvest, iar acesta este contextul în care am consemnat o activitate de tranzacționare sporită.
Deși și-au accelerat în ultima zi cu o treime subscrierile față de întreg orarul de tranzacționare, investitorii individuali nu și-au exprimat intenția decât pentru cumpărarea a 9,44 milioane acțiuni Alro, reprezentând abia 16,40% din tranșa alocată lor.