Aproximativ 280.000 de persoane s-au înscris până acum în acest an pentru serviciul militar profesionist în cadrul armatei ruse, a declarat duminică vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul președinte Dmitri Medvedev, potrivit Reuters.
Vodafone România și Orange România au depus oferte la o licitație organizată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" pentru achiziționarea componentei software a proiectului "Eficientizarea și îmbunătățirea calității serviciilor oferite de rețeaua medicală militară prin crearea la nivel național a unui sistem integrat de comunicații, arhivare și prelucrare a investigațiilor medicale multimedia - MILMACS".
Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să cumpere un sistem integrat hardware-software de comunicare, comandă, orientare și management de misiune în vederea ″digitalizării″ operațiunilor trupelor românești de infanterie, în cadrul unui proiect de dezvoltare IT denumit ″Soldatul Viitorului″, relevă date analizate de Profit.ro.
Rusia și-a dublat ținta de cheltuieli pentru apărare pentru 2023, la peste 90 de miliarde de euro, reprezentând o treime din totalul cheltuielilor publice, în condițiile în care costurile războiului din Ucraina cresc vertiginos și apasă tot mai mult asupra finanțelor Moscovei, scrie Reuters, care a văzut un document guvernamental rus.
Armata germană nu reușește să recruteze suficient personal, în timp ce țara a lansat o vastă modernizare a apărării sale de la invadarea Ucrainei de către Rusia, a deplâns ministrul Apărării, Boris Pistorius, citat de France Presse.
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, vrea să cumpere un număr de 3 sisteme de obuziere autopropulsate pe șenile cu calibru de 155 mm de nivel batalion, plus muniție pentru acestea
Mai multe surse rusești au relatat că conducerea militară rusă l-a demis pe generalul-maior Vladimir Seliverstov, comandantul diviziei aeropurtate 106.
Ministerul Apărării Naționale, prin UM 01144 Roman, a atribuit Asirom Vienna Insurance Group, prin licitație publică, un contract pentru servicii de asigurare RCA și CASCO, polița fiind semnată pentru 17,75 milioane de lei pe 12 luni, de la un estimat de 17,99 milioane de lei.
Armata își face reclamă la festivalul de muzică Neversea, de pe litoral, și caută recruți în rândul tinerilor care participă la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa.
Deficitele mari de personal pot duce la probleme în funcționarea unor instituții, însă lipsa mare de oameni în domenii esențiale arată și o problemă de prioritizare a resurselor.
Autoritățile române au comandat primele trei sisteme tactice de avioane fără pilot Watchkeeper X din cele șapte astfel de sisteme ce vor fi achiziționate de la compania israeliană Elbit Systems, în cadrul unui acord de 1,89 miliarde de lei semnat la finele anului trecut.
Bluespace Technology, companie cu sediul în Bragadiru (județul Ilfov) și afaceri de 47 milioane de lei în 2022, a câștigat o licitatie organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru achiziționarea unui număr de 3.700 de laptopuri, 6.328 de stații de lucru și 2.408 telefoane VoIP. Estimat la 249.229.050 lei, fără TVA, pentru patru ani, contractul a fost atribuit pentru aceeași sumă, în condițiile în care Bluespace Technology a fost unic ofertant, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Administrația Biden a suspendat vineri exportul către Rusia al unei game largi de bunuri de consum și a adăugat 71 de companii pe o listă neagră din domeniul comercial, în timp ce grupul celor mai bogate șapte democrații din lume a anunțat, la rândul său, noi sancțiuni împotriva Moscovei ca urmare a războiului purtat de aceasta în Ucraina.
Polonia construiește una dintre cele mai puternice armate din Europa și este pe cale să aibă cea mai puternică armată terestră din regiune în termen de doi ani, a declarat ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, informează Reuters.
Lockheed Martin a declarat că armata americană a atribuit un contract de producție pe mai mulți ani pentru rachete mixte aer-sol (JAGM) și rachete HELLFIRE, într-o afacere care ar putea ajunge la 4,5 miliarde de dolari, incluzând și atribuirile viitoare, transmite Reuters.
Patru oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru proiectarea noului sediu al Spitalului MAI "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din Capitală, amplasat în Aleea Privighetorilor 1A, sector 1. Contractul a fost estimat la 1,55 miliarde de lei, fără TVA, și finanțarea va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Kremlinul ar încerca, prin intermediul gigantului energetic rus Gazprom, să formeze o nouă armată de mercenari, prezentată ca o unitate de voluntari, dar ai cărei membri ar fi plătiți dublu față de cât oferă Evgheni Prigojin, arată, în ultima sa analiză despre conflictul din Ucraina, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care citează un blogger militar rus.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a primit mai multe oferte în cadrul unei proceduri de atribuire care vizează furnizarea de routere pentru datacenter și voce, contractul fiind estimat la 537,1 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de patru ani.
Bluespace Technology a depus singura ofertă în cadrul unei proceduri organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru achiziționarea unui număr de 3.700 de laptopuri, 6.328 de stații de lucru și 2.408 telefoane VoIP. Contractul a fost estimat la 249,23 milioane de lei, fără TVA, pentru patru ani.
Forțele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în urmă cu 11 luni.
O "armată" de generali și ofițeri militari superiori maghiari au fost forțați să se pensioneze anticipat în ultimele zile de Ministerul Apărării din Ungaria, condus de Kristóf Szalay-Bobrovniczky.
Rusia a înregistrat un deficit bugetar record în decembrie, după 11 luni în care bugetul federal s-a menținut pe surplus, în condițiile în care veniturile au scăzut, pe fondul restricțiilor la exporturi, iar cheltuielile cu invazia Ucrainei au crescut.
Guvernul rus intenționează să colecteze sume mai mari de bani de la unii producătorii de materii prime, precum și de la companiile de stat, iar în paralel să reducă cheltuieile care nu au legătură cu apărarea, în contextul în care cresc costurile cu invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg.
Ucraina este clasată pe locul 15 în topul celor mai puternice armate din lume din cele 145 de țări luate în considerare în clasamentul anual al puterilor militare Global Firepower 2023, potrivit publicației ucrainene Kyiv Independent. În acest clasament, România este clasată pe locul 47.
Un grup de hackeri a cumpărat de pe eBay mai multe vechi dispozitive biometrice al armatei americane, care conțin o multitudine de informații sensibile.