Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit agențiile Reuters și AFP, citate de HotNews.
Statele Unite estimează că peste 50% din puterea de luptă rusă desfășurată la frontiera Ucrainei a intrat în această țară, declară un oficial american de rang don domeniul Apărării.
Un prim convoi cu tehnică militară a unui detașament american, ce va fi prezent în România ca parte din angajamentul SUA față de aliații NATO, a intrat în România miercuri seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, în timp ce alte două convoaie vor sosi pe parcursul nopții, iar toate se vor deplasa spre Constanța joi dimineață.
Soldații americani care refuză să se vaccineze împotriva coronavirusului vor fi concediați, a anunțat conducerea armatei americane, miercuri, relatează Reuters.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că ne aflăm în mijlocul unui proces de creștere a capacității operaționale a Armatei române. Noi suntem pregătiți în acest moment, avem scenarii pentru toate situațiile, ne-am pregătit în teatrele de operații, am făcut achiziții importante în ultima vreme, a arătat ministrul. El a vorbit și despre proiectul privind stagiu lmilitar voluntar, de care sunt interesați mulți tineri care vor să facă pregătire militară, în condiții moderne, fiind o ocazia de a face o triere și a completa resura umană din zona militară, cu profesioniști din diferite domenii, inclusiv specialiști din științe socio-comportamentale.
Președintele Joe Biden a aprobat oficial trimitere de trupe americane în Europa de Est, inclusiv în România, iar Pentagonul urmează să anunțe că trupele vor fi desfășurate „în următoarele zile”, au declarat oficiali americani pentru CNN.
Statele Unite au cea mai puternică armată din lume potrivit clasamentului realizat de Global Firepower, în baza PowerIndex, care ține cont de 50 de factori individuali, cum ar fi aparatura militară sau numărul trupelor.
Pragma Computers a câștigat o licitație pentru furnizarea de soluții antivirus către 11 unități ale Ministerului Apărării Naționale. Estimat la 7,82 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 6,55 milioane de lei, fără TVA.
Armata elvețiană a interzis folosirea unor servicii de mesagerie precum Whatsapp, Signal sau Telegram în operațiuni de serviciu, preferând în schimb o aplicație națională, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt, confirmând o informație apărută în cotidianul Tages-Anzeiger.
Ministerul apărării al Ucrainei a anunțat extinderea categoriilor profesionale specifice femeilor care vor fi incluse pentru o posibilă mobilizare în cazul unui conflict militar cu Rusia la peste 100, decizie ce va spori resursele umane ale armatei cu până la trei sau patru milioane, anunță UkraNews, care citează agenția oficială de presă ucraineană.
Noi imagini prin satelit obținute de o companie privată americană arată că Rusia a continuat să-și consolideze forțele în Crimeea și în apropierea Ucrainei, în ultimele săptămâni, în timp ce presează Statele Unite pentru discuții cu privire la garanțiile de securitate pe care le dorește.
Orange Romania, Pragma Computers și ETA2U au depus oferte pentru furnizarea de soluții antivirus către 11 unități ale Ministerului Apărării Naționale. Contractul a fost estimat la 7,82 milioane de lei, fără TVA.
Dacia a livrat o flotă de 74 de SUV-uri Dacia Duster speciale, militarilor din Ministerul Apărării Naționale.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) pregătește contracte în valoare totală de sute de milioane de lei prin care vrea să achiziționeze uniforme de luptă și încălțăminte pentru zeci de mii de cadre militare, soldați și gradați profesioniști, precum și elevi și studenți militari, din întreaga țară.
Japonia își va crește contribuția financiară pentru menținerea trupelor americane pe teritoriul său începând cu 2022, potrivit unor surse diplomatice, o creștere ce a generat fricțiuni încă din perioada administrației Trump, informează EFE.
Armata Germaniei a onorat-o pe cancelarul în exercițiu Angela Merkel, cu ocazia retragerii, cu cea mai înaltă ceremonie pentru un civil, cântând un mix eclectic de muzică, la alegerea ei, care a intrigat națiunea, relatează Reuters.
Letonia are nevoie de o prezență militară permanentă a Statelor Unite pentru a descuraja Rusia și dorește să-și consolideze apărarea cu rachete americane Patriot, a declarat ministrul leton al Apărării Artis Pabriks, în timp ce șeful NATO a vizitat trupele aliate din țara baltică, transmite Reuters.
Uniunea Europeană are în vedere crearea unei forțe militare comune de până la 5.000 de militari până în 2025 pentru a interveni într-o serie de crize și fără să se bazeze pe Statele Unite, potrivit unui proiect de plan strategic, informează Reuters.
Armata SUA a mușamalizat două atacuri aeriene efectuate în 2019 în Siria în care și-au pierdut viața până la 64 de femei și copii, o posibilă crimă de război, în timpul campaniei împotriva grupării teroriste Stat Islamic, a relatat sâmbătă cotidianul The New York Times, citat de Reuters.
La primul panel al conferinței cu tema "Consolidarea profilului României ca actor proactiv pentru asigurarea securității în regiunea Mării Negre", organizată de Statul Major al Apărării, a participat și general-locotenent în rezervă Ben Hodges, fost comandant al Armatei SUA în Europa, care a subliniat că "faptul că România este furnizor de securitate trebuie apreciat unanim, nu doar în România, ci și în interiorul Alianței".
Miniștrii apărării din UE au discutat despre crearea unei forțe europene de reacție rapidă, după ce retragerea americană din Afganistan a subliniat carențele militare ale vechiului continent, notează AFP.
Pentagonul a anunțat că trupele americane au părăsit Afganistanul, după 20 de ani. Ultimul avion a plecat de la Kabul, a anunțat generalul Kenneth McKenzie.
Asocierea formată din Adisam Telecom (lider), Rartel și Starc4sys a câștiga licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru furnizarea unui sistem radio troposferic, contractul fiind semnat pentru 89,1 milioane de lei, de la un estimat de 104,8 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani.
Pentagonul a autorizat un număr suplimentar de 1.000 de soldați americani pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor SUA și a afganilor care au lucrat pentru ei din Kabul, a informat un oficial american pentru Reuters, după ce ambasada Statelor Unite a avertizat că situația de securitate de pe aeroportul din capitala afgană nu e sigură și se schimbă rapid.
Logic Computer a câștigat, în calitate de unic ofertant, o licitație restrânsă organizată de Ministerul Apărării Naționale pentru un sistem ITC dislocabil – SCTID, contractul fiind semnat pentru 169,8 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 157,98 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 7 ani.