Comisia Europeană a decis, luni, să nu reînnoiască aprobarea pentru utilizarea unui pesticid care este dăunător pentru albine, interzicând astfel insecticidul thiacloprid produs de grupul german Bayer, transmite Reuters.
Grupul german Bayer anunță o nouă numire la conducerea companiei, începând cu luna august, iar Jorge Levinson va coordona Divizia Pharmaceuticals, gestionând activitatea din România și Republica Moldova.
Grupul german Bayer a ajuns la un acord de vânzare a diviziei de produse veterinare către Elanco Animal Health pentru 7,6 miliarde de dolari, mutare care va crea al doilea mare jucător pe piața de profil la nivel mondial.
Grupul german Bayer a ajuns la un acord de vânzare a mărcii Dr. Scholl's către fondul de private equity Yellow Woods Partners, prețul tranzacției fiind de 585 de milioane de dolari. Renunțarea la marca de produse pentru îngrijirea picioarelor urmărește simplificarea operațiunilor Bayer, în urma criticilor venite de la investitori, potrivit Bloomberg.
Fișiere cu personalități comandate de Monsanto - ca cele deja dezvăluite în Franța - există în alte șase țări europene, dar și cu privire la instituții europene, a anunțat marți grupul Bayer, relatează AFP.
Acțiunile Bayer au scăzut marți cu până la 5%, la cel mai redus nivelul din aproape șapte ani, în urma despăgubirilor de 2 miliarde de dolari obținute de un cuplu din Statele Unite într-o instanță americană, în care reclamanții au acuzat că erbicidul Roundup, produs de divizia Monsanto, i-a îmbolnăvit de cancer, transmite Reuters.
Un juriu din California a decis ca Bayer să plătească despăgubiri de 2 miliarde de dolari unui cuplu care acuză că erbicidul Roundup, bazat pe glifosat, i-a îmbolnăvit de cancer, aceasta fiind cea mai mare sumă stabilită până acum de o instanță americană împotriva grupului german, în litigiile legate de produsul fabricat de divizia Monsanto, transmite Reuters.
Grupul farmaceutic german Bayer a angajat o firmă de avocatură pentru a investiga plângerile presei franceze potrivit cărora Monsanto, compania americană de erbicide pe care a cumpărat-o anul trecut, a creat un dosar cu personalități influente, transmite Reuters.
Grupul Bayer, care a preluat recent operațiunile Monsanto, estimează finalizarea procesului de integrare a celor două companii pe piața din România în această toamnă, spune Pascal Cassecuelle, director general al Bayer România.
Pascal Cassecuelle a preluat conducerea diviziei de Crop Science, rezultată din combinarea Bayer și Monsanto, coordonând operațiunile pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.
Anterior, în august anul acesta, tranzacția globală prin care grupul german Bayer a preluat concernul american Monsanto contra sumei de 62,5 miliarde dolari, finalizată în iunie și care a creat cel mai mare grup din sectorul mondial al pesticidelor și semințelor, fusese perfectată și la nivelul României prin preluarea de către entitatea juridică olandeză Bayer New RO M3695 Min II BV a 99,99995692% din capitalul Monsanto România SRL de la Monsanto Crop BV, fostul asociat principal, de asemenea o firmă înregistrată în Olanda.
Grupul german Bayer intenționează să desființeze 12.000 de locuri de muncă și să renunțe la divizia de produse pentru îngrijirea sănătății animalelor, pentru a atrage sprijinul investitorilor, care au penalizat acțiunile companiei din cauza valului de procese care au însoțit preluarea de 63 de miliarde de dolari a grupului american Monsanto, relatează Bloomberg.
Anterior, în iunie, grupul american Monsanto a intenționat să retragă 50 milioane dolari din subsidiara locală Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților fiscali.
Gigantul mondial al semințelor agricole și pesticidelor Monsanto a vrut să retragă 50 de milioane de dolari din subsidiara sa locală, Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților săi fiscali, potrivit documentelor companiei.
Numărul proceselor intentate în SUA împotriva Monsanto cu privire la posibilele efecte cancerigene ale erbicidelor pe bază de glifosfat vândute de companie a depășit 8.000 la finele lunii trecute. Monsanto a fost cumpărată, anul acesta, de germanii de la Bayer.
BASF a anunțat că a încheiat procesul de achiziție a unor segmente de operațiuni și active de la Bayer. În octombrie 2017 și în aprilie 2018, BASF a semnat acorduri de achiziție pentru operațiunile și activele cedate de Bayer, în valoare de 7,6 miliarde de euro, în numerar, în contextul în care Bayer a achiziționat Monsanto.
Operațiunile diviziei Bayer Pharmaceuticals din România și Republica Moldova vor fi coordonate de Cătălin Radu, care preia atribuțiile de la Gerhard Waltl, numit în funcție în iulie anul trecut.
Tranzacția de preluare a Monsanto de către Bayer, pentru 63 de miliarde de dolari, a fost încheiată, iar integrarea va începe în aproximativ două luni, creând astfel cel mai mare grup din sectorul mondial al pesticidelor și semințelor. Este a treia mare fuziune din sectorul agrochimic, ambele companii având afaceri în România.
Grupul german Bayer a lansat duminică o emisiune de drepturi de preemțiune în valoare de 6 miliarde de euro (7 miliarde dolari), o componentă importantă a pachetului de finanțare a preluării de 62,5 miliarde de dolari a producătorului american de semințe agricole Monsanto, transmite Reuters.
Grupul german BASF a primit avizul Comisiei Europene de a cumpăra active de la gigantul farmaceutic Bayer, ceea ce permite fuziunea dintre Bayer și producătorul american de semințe Monsanto, operațiune avizată și de Autoritatea de Concurență din SUA, anterior Bruxelles-ul lansând o investigație cu explicația că este îngrijorată de impactul asupra concurenței de pe piețele pesticidelor și semințelor. Acordul Bayer-Monsanto creează cel mai mare grup integrat din sectorul mondial al pesticidelor și semnițelor. Este a treia mare fuziune din sectorul agrochimic.
Grupul german Bayer a ajuns la un acord cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite pentru aprobarea preluării grupului american Monsanto, pentru 62,5 miliarde de dolari, acceptând vânzarea unor active suplimentare, transmite Reuters.
Acordul de preluare a Monsanto de către Bayer, pentru 66 de miliarde de dolari, a fost avizat de Comisia Europeană, dar trebuie să obțină și avizul Autorității de Concurență din SUA, anterior Bruxelles-ul lansând o investigație cu explicația că este îngrijorată de impactul asupra concurenței de pe piețele pesticidelor și semințelor.
Operațiunile diviziei Consumer Health din România, Bulgaria și Republica Moldova ale grupului german din industria chimică Bayer vor fi coordonate de Mike Seidel, care l-a înlocuit în funcție pe Emilio Bellantoni, pe post din mai 2014.
Operațiunile din România, Bulgaria și Republica Moldova ale grupului german din industria chimică Bayer vor fi coordonate din poziția de director financiar de Sercin Giray, care lucrează în companie din 1999.
Comisia Europeană a anunțat marți lansarea unei investigații aprofundate a acordului de preluare a Monsanto de către Bayer, pentru 66 de miliarde de dolari, explicând că este îngrijorată de impactul asupra concurenței de pe piețele pesticidelor și semințelor, transmite Reuters.