Fondul suveran China Investment Corporation (CIC), al doilea cel mai mare din lume ca valoare a activelor administrate, a retras de la vânzare cele patru parcuri de depozitare românești ale rețelei europene Logicor, cumpărată în 2017, și intenționează să lanseze un program de dezvoltare locală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Valoarea portofoliilor de active deținute de marile fonduri de investiții ale lumii în companii imobiliare prezente în România depășește 2 miliarde de euro, o sumă insignifiantă în bilanțurile lor contabile, dar imensă pentru imaginea pieței locale. Primii doi administratori de active ai lumii și-au investit banii și în proprietăți românești. Lista fondurilor importante ale lumii, care ajung să investească în proprietăți românești, urmează să fie completată cu nume noi în acest an.
Comisia Europeană a autorizat tranzacția de 12,25 miliarde de euro prin care fondul suveran chinez China Investment Corporation (CIC) preia de la Blackstone compania paneuropeană de logistică Logicor, inclusiv activele din România. Este cea mai mare tranzacție din piața de logistică la nivel mondial și a doua ca mărime din sectorul imobiliar european.
Fondul american de investiții Blackstone, reintrat anul trecut pe piața de logistică din România după achiziția de la Immofinanz a unui portofoliu de depozite cu o suprafață de peste 100.000 metri pătrați, a încheiat un acord cu China Investment Corporation (CIC) pentru vânzarea companiei europene de logistică Logicor în schimbul sumei de 12,25 miliarde de euro, cea mai mare tranzacție din sector.