Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care EOS Invest EE GmbH SA (EOS), International Finance Corporation (IFC) și Next Capital Solutions SRL vor înființa vehiculul de investiții Creditable Opportunities Fund SCA SICAV-RAIF – Creditable Sub-Fund 1, prin intermediul fondului Creditable Opportunities Fund SCA SICAV-RAIF.
Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aprox. 71 milioane euro).
Consiliul Concurenței recomandă autorităților publice locale să împartă pe loturi contractele de achiziție publică/acordurile–cadru pentru lucrări de modernizare și reparații drumuri, în funcție de necesități obiective, considerând că împărțirea pe loturi a lucrărilor de modernizare și reparații drumuri va crește concurența.
Star Foods EM SRL (divizia Snacks a PepsiCo) a decis să continue procesul prin care a contestat o amendă de 3,93 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenței în decembrie 2018, pentru că, alături de alți retaileri, s-ar fi înțeles să-și coordoneze politica de prețuri. Compania a depus, la finele lunii octombrie, o cerere de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva unei decizii a Curții de Apel București din toamna anului 2020.
Bogdan Chirițoiu, Președinte Consiliul Concurenței, a explicat, la PROFIT NEWS TV, decizia de a investiga piața medicamentelor eliberate fără prescripție medicală și a suplimentelor alimentare. Urmează mai multe verificări asupra acestor produse.
Consiliul Concurenței a declanșat, în premieră, o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii pe piața forței de muncă calificată/specializată din domeniul producției autovehicule și/sau altor activități conexe (e.g. componente și sisteme pentru autovehicule, testare, proiectare) din România.
Auchan Romania a decis să continue procesul prin care a contestat o amendă de 36,563 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenței în decembrie 2018, pentru că, alături de alți retaileri, s-ar fi înțeles să-și coordoneze politica de prețuri. Prin înaintarea unei cereri de recurs, compania a contestat o hotărâre a Curții de Apel București din august 2020, care a respins demersul retailerului.
Consumatorii fac confuzie între medicamente eliberate fără prescripție medicală și suplimente alimentare, după cum s-a observat în cadrul unui studiu derulat pe aceste piețe de Consiliul Concurenței, care recomandă reglementări suplimentare pentru a elimina aceste situații.
Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 2.521.087 lei (aprox. 521.000 euro) șase companii pentru trucarea unor licitații organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA și Centrala Electrică de Termoficare Govora SA, în perioada aprilie 2017 - februarie 2019, pentru achiziția de role și ghirlande de role.
Operatorul național de transport Transgaz a pierdut la prima instanță procesul împotriva unei amenzi aplicată de Consiliul Concurenței în decembrie 2020, în cuantum de 34,16 milioane de lei, reprezentând 1,85% din cifra de afaceri pe 2019. Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs.
Consiliul Concurenței a decis, în urma unei investigații, că nivelul tarifelor aplicate de către transportatori pentru efectuarea serviciului de transport local, județean sau interjudețean de persoane prin curse regulate trebuie să constituie criteriul principal de atribuire concurențială atunci când operatorilor li se acordă exclusivitate pe curse și/sau trasee.
Consiliul Concurenței a declanșat două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Orange România S.A. și, respectiv, RCS&RDS S.A. pe piața serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament.
Există și avertismentul că luarea unor măsuri de plafonare a tarifelor RCA, vizate într-o recentă propunere recentă de modificare a Legii 132/2017 privind asigurarea RCA, ar putea genera efecte nocive.
Luxten Lighting Company a pierdut definitiv în dosarul privind anularea unei amenzi aplicată de Consiliul Concurenței în 2016. Instituția a sancționat atunci compania cu amendă de 5,5 milioane de lei pentru că ar fi încheiat, alături de Hidroelectrica și alți parteneri ai furnizorului de energie, înțelegeri considerate anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică. Acum, Înalta Curte de Justiție și Casație a respins, printr-o decizie definitivă și revocabilă, cererea de recurs a Luxten Lighting Company împotriva unei sentințe a Curții de Apel București din luna 2018.
Quadrant-Amroq Beverages SRL (îmbuteliatorul Pepsi) a pierdut definitiv în dosarul privind o amendă aplicată de Consiliul Concurenței în urmă cu 6 ani, în care a solicitat să nu achite sancțiunea de aproape 3,2 milioane de lei și nici să fie considerat că ar fi comis vreo neregulă. Sancțiunea i-a fost aplicată în aprilie 2015 cu argumentul că, alături de alți 3 retaileri și 21 de furnizori ai acestora, s-ar fi înțeles pentru fixarea prețurilor în perioada 2005 - 2009.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Societatea Energetică Electrica S.A. intenționează să preia companiileTCV Impex S.A., ACV Solar Technology S.A., TIS Energy S.A., Delta & Zeta Energy S.A. și Gama & Delta Energy S.A.
Consiliul Concurenței atrage atenția asociațiilor profesionale că fiecare companie trebuie să își stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui anumit preț ce ar trebui practicat poate intra sub incidența prevederilor Legii Concurenței.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație ce vizează un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Boehringer Ingelheim RCV GmbH&Co. KG, Viena, pe piața românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale directe și a celor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care companiile Maria Trading SRL, Constanța, și Agro-Chirnogi SA, Călărași, deținute de omul de afaceri libanez El Khalil, preiau Agrirom, producător și comerciant de cereale (cu excepția orezului), culturilor leguminoase și plantelor producătoare de semințe oleaginoase.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației în domeniul concurenței de către Auto Italia Impex SRL, o parte a firmelor de reparații autorizate din rețeaua Auto Italia și Uniqa Asigurări.
Fondul de investiții AMC Capital, care în România controlează producătorii de ambalaje Pet Star Holding și Pet Star Recycling, preia mai multe ferme din Teleorman de la compania britanică de investiții Spearhead International, deținută de fondul de investiții american Paine Schwartz Partners.
Vodafone România va plăti, în urma unei decizii finale a instanței, o amendă redusă cu 7% față de sancțiunea inițială de 120,3 milioane de lei, sancțiune aplicată operatorului de telefonie în 2011, la a doua rejudecare a dosarului. Potrivit instanței, comportamentul anticoncurențial al celui de-al doilea jucător local de telefonie mobilă a fost favorizat de conduita autorității de reglementare în domeniul comunicațiilor, ANCOM.
Selgros Cash&Carry Romania a pierdut definitiv în dosarul privind o amendă aplicată de Consiliul Concurenței în urmă cu 6 ani, în care a solicitat să nu achite sancțiunea de aproape 30 milioane de lei și nici să fie considerat că ar fi comis vreo neregulă. Sancțiunea i-a fost aplicată în aprilie 2015 cu argumentul că, alături de alți 3 retaileri și 21 de furnizori ai acestora, s-ar fi înțeles pentru fixarea prețurilor în perioada 2005 - 2009.
Consiliul Concurenței recomandă ca durata contractelor pentru executarea lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere drumuri și străzi să fie limitată la maxim cinci ani și doar în cazuri excepționale să poată fi prelungită, ceea ce ar permite și altor jucători să intre pe această piață.
Intrarom a pierdut definitiv procesul prin care a contestat o amendă de 2,1 milioane de lei, aplicată companiei de Consiliul Concurenței în iulie 2017. Sancțiunea a fost motivată de trucarea, alături de Siveco Romania, a unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, în vederea atribuirii acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al instituției.