Marca Dacia va fi însă înlocuită, din motive de marketing.
Vânzările Dacia pe piața din Franța au fost afectate de impactul eliminării subvenției pentru mașinile electrice care nu sunt produse în Europa, situație care a condus la o scădere dramatică a vânzărilor Spring.
Modelul Renault Megane, o mașină compactă care s-a vândut în patru generații până acum, își încheie viața sub forma care a consacrat-o, ca vehicul cu motoare cu combustie.
Nissan Kicks a fost lansat pe piața din SUA într-o nouă generație, cu un design complet nou, având pentru început un sigur motor disponibil. Ceea ce nu este cunoscut este faptul că mașina folosește aceeași platformă pe care a fost dezvoltat Duster 3, specificațiile celor două mașini fiind aproape identice.
Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.
Cel mai vândut model al mărcii Dacia, Sandero, reușește să-și păstreze locul 1 în vânzări și în februarie, în fața Tesla Model Y și a lui VW Golf, astel că, după două luni, ia distanță în fața competitorilor.
Noul model Dacia Duster 3 poate fi comandat începând de astăzi în toate showroom-urile mărcii din România, la prețurile anunțate anterior de companie. Livrările vor începe ulterior, în vara acestui an.
Cele două uzine de automobile din România au fabricat în luna februarie un volum în creștere, raportat la anul anterior, care marchează depășirea pragului de 50.000 de vehicule produse. La Craiova, intrarea în producție a celor două modele Courier începe să se vadă în cifrele totale, care au ajuns deja la cel mai ridicat nivel din istoria fabricii.
Banca Dacia Felix a fost preluată în 1997 de Eurom Bank și, ulterior, de Bank Leumi, Piraeus Bank și First Bank.
Marea Britanie are deja primele prețuri afișate pentru modelul Spring, chiar dacă mașina va ajunge în acestă țară abia în toamna acestui an. Conform reprezentanților Dacia, prețurile pentru faceliftul Spring vor fi anunțate în a doua jumătate a anului, inclusiv pentru piața din România.
Nicio marcă din industria auto nu are clienți mai fideli decât Dacia, au declarat reprezentanții Data Force, în cadrul unui eveniment în care au decernat reprezentanților mărcii românești premiul Car Loyalty, pentru gradul ridicat de fidelitate.
Interesul major al grupului Renault pentru piața din Turcia este dovedit încă o dată prin lansarea mărcii Alpine, un brand premium sport, în premieră, pe o piață de pe care Dacia va fi retrasă pentru a lăsa loc Renault.
Dacia se bucură de o popularitate tot mai crescută în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, locul de origine al unor branduri importante, între care liderul VW și mărcile din grupul cu același nume. În luna februarie, vânzările Dacia au crescut din nou cu peste 20%, ridicând cota de piață la aproape 3 procente.
Creșterea gamei Dacia, în viitorul apropiat, cu încă trei modele va genera probleme de producție atât la Mioveni, cât și în Maroc. Șeful Dacia a recunoscut că în scurt timp marca va avea nevoie de spațiu industrial suplimentar. În România, fabrica urmează să producă ambele Duster în paralel, o vreme, dar celelalte trei noi modele care vor veni nu au suficient spațiu, deocamdată.
Vânzările mărcii Dacia pe cea mai mare piață a sa, Franța, au intrat în declin, în luna februarie, odată cu raportarea la luni foarte bune din 2023. Anul trecut, Dacia înregistra unul dintre cele mai performante rezultate din istoria sa, pe piața franceză, conform analizei Profit.ro.
Dacia Sandero se bucură de un succes extraordinar în Europa, iar CEO-ul mărcii a declarat în cadrul unei conferințe de la Salonul Auto de la Geneva 2024 că pentru următoarea generație mașina va fi disponibilă și cu propulsie electrică.
După un an 2023 destul de bun, care s-a încheiat cu un avans de aproape 15 procente, Dacia începe anul 2024 cu noi rezultate care arată că potențialul mărcii este în continuare foarte ridicat.
Echipele de designeri și ingineri ai Dacia lucrează deja la noul proiect pe care șefii Dacia l-au anunțat anterior, un automobil compact, care va avea două versiuni de caroserie, cel mai probabil. Mașina ar trebui să fie lansată în jurul anului 2027, dar acum proiectul este confirmat de Laurens van den Acker, vicepreședinte Renault Group și șef al designului pentru toate cele trei mărci.
Renault 5, noua generație complet electrică, a fost cea mai importantă vedetă a salonului auto din orașul elvețian Geneva, acolo unde s-a desfășurat o nouă ediție, după o pauză de patru ani. În absența altor constructori europeni sau asiatici, grupul francez a dominat atenția, ocupând peste 30% din spațiul de expunere.
Cele două uzine de automobile din România, Dacia și Ford, au reușit să-și crească producția totală de vehicule de la Mioveni și Craiova, pe fondul ieșirii din criza de semiconductori, care în urmă cu un an afecta puternic toată industria auto.
Dacia ia în considerare mutarea producției Spring în Europa, deoarece avantajul costurilor de a construi în China și de a importa devine tot mai puțin evident, relatează presa italiană.
Britanicii de la MG au prezentat noul model MG3 la Geneva, rival direct pentru Dacia Sandero.
Presa din Marea Britanie a reușit să vadă la Paris noul Spring pe care Dacia l-a prezentat recent și este nerăbdătoare să observe mașina lansată pe piața locală. Până acum, Dacia nu a produs Spring cu volan pe partea dreaptă, conform analizei Profit.ro.
Marca Dacia va fi fără îndoială una dintre vedetele Salonului Auto din Geneva, la ediția care marchează revenirea acestui salon în calendarul industriei auto din Europa. Cu nu mai puțin de trei premiere, marca românească va fi una dintre puținele mărci europene de automobile prezente, alături de Renault.
Chiar dacă două piețe majore, Franța și Germania, i-au tăiat subvențiile acordate anterior pentru mașini electrice, Dacia Spring și-a păstrat popularitatea în luna ianuarie, în Europa, potrivit cifrelor de vânzări preliminare.