Miniștrii de Finanțe și șefii băncilor centrale din Europa au făcut presiuni pentru taxarea economiei digitale, la reuniunea G20 care a avut loc weekendul trecut în Argentina, intrând în contradicție cu omologii lor americani, transmite Reuters.
Comisia Europeană a propus crearea primului program paneuropean în domeniul digital, “Europa digitală”, cu un buget de investiții de peste 9 miliarde de euro, destinat creării unei rețele de supercalculatoare, dezvoltării tehnologiilor din domeniul inteligenței artificiale (AI), dar și instruirii personalului.
Comisia Europeană a prezentat miercuri două propuneri legate de impozitarea companiilor de internet, a rețelelor de socializare și a platformelor digitale care își desfășoară activitatea într-un stat UE dar ale căror venituri nu sunt taxate în țara respectivă, măsuri prin care giganți precum Google și Facebook ar putea fi obligați să plătească un impozit de până la 3% din unele venituri.
Executivii și liderii agențiilor guvernamentale din întreaga lume sunt neîncrezători în capacitatea companiilor lor de a îmbrățișa oportunitățile oferite de cea de a patra revoluție industrială (Industry 4.0).
ING România va lansa în luna aprilie noua platformă digitală ING Business dedicată clienților Mid Corporate Banking - companii cu cifră de afaceri între 2 milioane și 500 de milioane de lei.
Platforma bancară digitală George, dezvoltată de start-up-ul fintech al Erste Group Bank, este disponibilă începând de astăzi și în Slovacia. Anul acesta este planificată și lansarea către publicul din România.
Valoarea totală a criptomonedelor existente pe piață a urcat astăzi la circa 164 de miliarde de dolari după ce ieri a atins, în premieră, pragul de 160 de miliarde de dolari, arată datele coinmarketcap.com. Evoluția este dictată de avansul puternic al celor mai populare monede digitale, bitcoin și ethereum.
Lampix, un start-up din domeniul realității augmentate (AR) fondat de doi români, George Popescu și Mihai Dumitrescu, cu sediul în SUA, a atras, în doar 24 de ore, o finanțare echivalentă cu circa 5 milioane de dolari, prin intermediul unei Initial Coin Offering.
George, platforma digitală prin care clienții Erste Group Bank își pot gestiona online situația financiară, a atins pragul de 1 milion de utilizatori la doi ani de la introducerea serviciului în Austria. În 2017, George va fi lansat pe piețele din Cehia și Slovacia, iar de anul viitor va fi disponibil și pentru clienții din România.
Banca centrală a Rusiei testează sistemele din spatele mai multor valute digitale pentru a vedea care dintre ele ar putea fi folosit pentru adoptarea unei monede digitale naționale, potrivit viceguvernatorului băncii, Olga Skorobagatova, citată de agenția TASS.
Compania franceză din domeniul telecomunicațiilor Orange a anunțat că va intra, în această vară, pe piața bancară, prin lansarea Orange Bank.
Gradul de congestie în Capitală ar crește cu 10-20% dacă șoferii nu ar avea acces online, prin aplicațiile de profil, la informațiile privind traficul rutier, a declarat ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, la WeLoveDigital.forum.
Conflict în interiorul Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), controlată integral de stat, unde sindicatul acuză managementul că ar fi pierdut aproximativ 140 de milioane de lei în ultimii doi ani deoarece nu a construit o rețea de televiziune digitală în baza celor trei licențe cumpărate în iunie 2014.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat luni că două noi multiplexuri de televiziune digitală au fost adjudecate în cadrul licitației organizate la începutul acestui an, de firmele Nova Media din Timișoara și M Plus Investments din Iași.
Trecerea de la emisia analogică terestră de televiziune la cea digitală va fi amânată de Guvern până în 2020, motivând că un număr mare de români din mediul rural ar rămâne fără nicio sursă de informație dacă transferul ar fi impus acum, neavând bani să cumpere televizoare sau dispozitive de recepție pentru emisia digitală.
Guvernul va amâna încă o dată trecerea de la emisia analogică terestră de televiziune la cea digitală, motivând că un număr mare de români din mediul rural ar rămâne astfel fără nicio sursă de informație, neavând bani să cumpere televizoare sau dispozitive de recepție pentru emisia digitală. Aceștia ar putea însă primi gratis aceste setbox-uri, printr-un program finanțat de la buget.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicatii (ANCOM) a lansat spre consultare publică proiectul de decizie și caietul de sarcini pentru organizarea unei noi licitații în vederea acordării de multiplexuri prin care se vor furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii țări, aceasta fiind cea de-a patra licitație de acest gen organizată de ANCOM, potrivit unui comunicat publicat vineri.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins cererea Frontal Communication privind anularea rezultatului procesului de reevaluare a ofertei depuse în cadrul unei licitații organizate de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) pentru construirea unei rețele de televiziune digitală.
Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) a anulat, săptămâna trecută, licitația pentru rețeaua de televiziune digitală, după ce comisia de reevaluare a respins oferta depusă de Frontal Communication, declarată inițial admisibilă și singura rămasă în cursă, au declarat surse din piața telecomunicațiilor pentru Profit.ro.
Oferta depusă de grupul suedez Ericsson pentru rețeaua de televiziune digitală a Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), declarată câștigătoare în august 2015, va fi exclusă din procesul de reevaluare, se arată în motivarea unei decizii a instanței. Practic, operatorul telecom va reevalua doar oferta depusă de Frontal Communication, care a constestat în instanță rezultatul inițial al licitației.
Volvo va fi primul producător auto care va vinde mașini fără chei sau telecomandă, șoferii urmând să utilizeze începând de anul viitor o aplicație specială pentru smartphone.
Companiile de transport, cele de taximetrie, dar și clienții persoane fizice posesori de autoturisme pot să nu utilizeze în prezent cantitatea de carburanții achiziționată la actualele prețuri, putând-o fie folosi, fie vinde în viitor, când prețurile s-ar putea majora.
Amprentarea digitală a angajaților, pentru pontarea electronică a acestora la locul de muncă, i-a adus Primăriei Timișoara o amendă de 18.000 de lei de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Toate datele și statisticile legate de un meci din Liga 1 Orange vor fi completate electronic și disponibile publicului online începând cu luna februarie a anului viitor, în urma semnării de către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a unui contract cu o firmă orădeană în vederea realizării unei platforme digitale de centralizare a informațiilor.
Vânzarea mai multor licențe de telecomunicații și de televiziune digitală rămase disponibile sunt principalele priorități ale Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2016, a anunțat joi instituția.