Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, s-a întâlnit marți cu operatorii din turism și cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din județul Brașov, ocazie cu care a declarat că ”în curând” vom avea o nouă lege a Turismului.
Instituțiile publice și companiile cu capital majoritar de stat care nu au acordat tichetele de vacanță în 2017 vor face acest lucru începând cu 1 ianuarie 2018, sumele urmând să fie prevăzute în bugetul pentru anul viitor, a declarat, miercuri, Mircea Dobre, ministrul Turismului, în cadrul dezbaterilor din Comisia economică, industrii și servicii a Senatului.
În lupta pe care o duce pentru transparentizarea pieței jocurilor de noroc, asociația reprezentativă a organizatorilor de sloturi, ROMSLOT, încearcă să convingă toți operatorii de pe teritoriul României să conecteze aparatele la un sistem centralizator administrat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), deja existent, și să adopte standarde internaționale de raportare. Extinderea sistemului nu doar că ar elimina aproape complet posibilitatea operării unor aparate contrafăcute, dar ar aduce beneficii statulu,i care va reuși să colecteze mai mulți bani din taxe și impozite.
Simion Alb și Simion Giurcă, foștii șefi ai Birourilor de Promovare a României de la New York și Viena, considerați de mediul de business ca fiind cei mai activi și mai performanți oameni de promovare care au lucrat în ultimii 28 de ani în entitățile care au condus turismul, au demisionat și părăsit Ministerul Turismului la începutul acestei săptămâni. Ministrul de resort, Mircea Dobre, care a închis toate birourile de turism ale României din străinătate în luna iunie, în plin sezon turistic, a chemat directorii acestora în țară, iar celor doi Simioni le-a propus funcții de simpli angajați ai departamentului de promovare, cu salarii de 450 de euro pe lună.
Angajații din sistemul public au așteptat să-și facă vacanța de vară achitând serviciile cu voucherele de vacanță promise de către Guvern și ministrul Turismului, întârziind rezervarea sejururilor, dar ministerul de resort nu s-a implicat în promovarea litoralului, lăsându-l la mâna vremii capricioase, arată Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Purtătorul de cuvânt al Parditului Social Democrat (PSD), Adrian Marius Dobre, a fost numit, la 7 august, administrator în cadrul Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), conform datelor operatorului telecom.
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a solicitat Corpului de control al premierului Mihai Tudose să cerceteze activitatea birourilor de promovare externă, controlul demarând în urmă cu două zile. Măsura vine după ce ministrul Dobre a decis în urmă cu trei luni desființarea birourilor de promovare din străinătate.
Cei care urmează să se ocupe de promovarea României în străinătate, în locul șefilor de birouri de turism proaspăt chemați acasă de către ministrul Dobre, se vor numi atașați de turism și vor fi aleși prin concurs dintre angajații ministerului Turismului și ai instituțiilor subordonate acestora. Rezumându-se doar la personalul ministerului, la posturile din străinătate vor pleca fie angajații vechi, despre care Dobre a spus public că fac parte dintr-un sistem cangrenat, unde fiecare protejează pe fiecare și nu au rezultate, fie dintre foștii șefi de birouri, pe care ministrul îi consideră ineficienți și le-a desființat posturile, dar au revenit în țară ca angajați ai instituției, fie dintre oamenii noi, pe care Mircea Dobre i-a adus în minister pe diverse poziții.
Oamenii de afaceri din turism se așteptau ca din acest an să intre în plus în piață în jur de 360 de milioane de euro, doar vacanțe plătite cu vouchere de vacanță. Unii și-au făcut calcule și au visat frumos, dar s-au trezit că Guvernul amână promisiunea, iar voucherele nu vor mai fi acordate obligatoriu în acest an, ci în funcție de buget, în intervalul 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018. Ei se simt păcăliți și spun că, și dacă tichetele ar fi fost acordate în acest an, limitarea comisionului pentru agențiile de turism la 10% face această lege impracticabilă.
Ministrul Turismului, cu exepția a trei acțiuni punctuale de promovare în străinătate, n-a avut până acum nicio realizare, iar din bugetul de promovare, de 5 milioane de euro, a cheltuit doar 20.000 de euro, susține Alin Burcea, președintele ANAT. El a vorbit într-o conferință de presă despre acțiuni pe care le-a catalogat drept greșeli ale ministrului, precum închiderea birourilor externe de turism și propunerea ca oaia să ia locul frunzei în brandul turistic al României, ca și despre legea turismului, garantarea pachetelor turistice și vouherele de vacanță - întârziate, reducerea TVA la agențiile de turism - nerealizată.
Era clar încă de la început că din iubirea sinceră și neprotejată dintre ministrul Mircea Dobre și turism se va naște la un moment dat o oaie. A fost atins de aripa geniului chiar din prima zi de mandat, când a anunțat că vrea să promoveze turismul ecumenic. Și a spus-o atât de sigur de sine, de parcă ar fi fost pe vremuri director de marketing la Apple sau la Google în California, nu la Dobre și Fiii, în Constanța.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că a discutat cu ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, despre informațiile Profit.ro privind intenția acestuia de a folosi oaia pentru promovarea turistică a României, arătând că din discuție a înțeles că este vorba ca turismul românesc să fie promovat și cu ajutorul brandurilor Miorița și Dracula.
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat marți, la Parlament, că le-a prezentat oamenilor de afaceri din turism ideea schimbării brandului turistic al României ca o discuție „principială” , în contextul în care trebuie realizate o serie de broșuri, și că ministerul nu intenționează să opereze rapid o astfel de schimbare, deoarece ar trebui plătit 850.000 euro Comisiei Europene dacă este efectuată o schimbare până în 2020, dar că nu este vreo rușine să se discute despre simbolurile României și despre Miorița. El a mai arătat că discuția lui cu turoperatorii nu era una oficială, destinată publicului, și că a lansat și el "o idee", deoarece asta i-a trecut prin cap.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a anunțat săptămâna trecută pe oamenii de afaceri din domeniu că și-a propus să schimbe brandul turistic al României, urmând să înlocuiască celebra frunză a Elenei Udrea cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică a țării în jurul legendei Miorița. Turoperatorii dezaprobă schimbarea brandului, spunând că în turism sunt probleme mult mai importante de rezolvat, și ironizează ideea de a înlocui frunza cu o oaie. Miorița, cred ei, este o legendă tristă, pesimistă, cu trei români care se omoară între ei, iar oaia în sine e percepută ca un animal stupid și supus. Aceste lucruri îi fac pe turoperatori să considere neinspirată asocierea dintre Miorița și turismul românesc.
Simion Giurcă, șeful reprezentanței de promovare a României la Viena, s-a clasat pentru al treilea an consecutiv pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă și pe poziția 28 în topul general, în care sunt apar 230 de manageri și factori de decizie din turism din Austria, într-un clasament publicat de o revistă din această țară.
Birourile externe de turism ale României, singurele entități care promovează turismul românesc în străinătate, își vor opri activitatea în cel mult trei luni, până la la finalul primei decade a lunii august, operațiunea fiind avizată de Guvern, la propunerea ministrului de resort. În ultimele zile, reprezentanți ai industriei din turism au insistat pentru ca această decizie să nu fie adoptată.
Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a anunțat vineri că va analiza situația din Băile Herculane privind problema accesului la apă termală a tuturor proprietarilor de hoteluri și pensiuni din stațiune, ”determinată de existența unui contract de concesiune a acestei resurse în favoarea unui întreprinzător privat care practică prețuri de furnizare exorbitante”.
Șefii celor opt birouri funcționale de promovare externă a României, pe care ministrul Turismului, Mircea Dobre, vrea să le desființeze printr-un proiect de hotărâre pregătit să intre astăzi în ședința de guvern, îl acuză pe șeful lor că face afirmații nefondate, preluând selectiv și trunchiat pasaje dintr-un raport de audit al Curții de Conturi.
Ministerul Turismului va mutila promovarea țării prin măsura aberantă de închidere a tuturor reprezentanțelor externe, inițiativă pe care a luat-o fără să se consulte cu mediul de afaceri din taxele căruia trăiește, crede Nicu Rădulescu, fost șef al turismului românesc în perioada 2003-2004, în Guvernul Năstase, și actualul președinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR). El spune că, în condițiile în care dispune astfel de măsuri, ar fi mai eficient și mai bine pentru turism dacă s-ar desființa chiar Ministerul Turismului, și nu reprezentanțele de promovare externă.
Birourile externe de turism ale României, singurele entități care promovează turismul românesc în străinătate, vor fi închise, operațiune prin care ministrul de resort reușește în doar câteva luni de mandat, ca niciun alt predecesor, să culeagă criticile și dezaprobarea multor turoperatori importanți. Cele mai importante patronate din domeniu spun că decizia este una proastă și că ministrul ar fi trebuit să se consulte cu industria înainte să ia o hotărâre crucială pentru promovarea turismului.
Cel mai mare investitor de pe Litoral, Mohammad Murad, l-a acuzat vineri pe ministrul Dobre, într-o conferință la Mamaia cu hotelierii și autoritățile de la mare, că organizează astfel de dezbateri doar pentru a-și face imagine, fără să rezolve problemele care-i apasă pe oamenii de afaceri. El a spus că de la întâlnirea trecută de pe litoral cu ministrul, de acum o lună, niciuna dintre problemele ridicate atunci nu a fost rezolvată.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, speră la o dublare a ponderii turismului în PIB în următorii 3-4 ani. De-a lungul vremii, puțini au fost însă cei care au condus turismul care nu și-au propus o creștere a acestuia în Produsul Intern Brut, dar realitatea a blocat domeniul undeva pe la 1,5%.
Site-urile agențiilor de turism online care nu sunt licențiate și ale celor care pun în vânzare unități de cazare care nu sunt clasificate vor fi suspendate, a anunțat, marți seară, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
O serie de afaceri din sfera serviciilor, precum vulcanizările auto, frizeriile și saloanele de coafură, ar putea fi impozitate în viitor pe suprafața comercială utilă, și nu pe profit, ca în prezent, așa cum se întâmplă deja din acest an cu hotelurile și restaurantele, a anunțat pentru Profit.ro ministrul Turismului, Mircea Dobre.
Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) va fi reorganizat, iar asociațiile sau organizațiile care nu au documentele în regulă nu vor mai fi acceptate, a declarat pentru Profit.ro ministrul Turismului, Mircea Dobre. El spune că este normal ca deciziile importante în turism să fie luate în acest Consiliu format din reprezentanți ai mediului privat, pentru că, în definitiv, este vorba de banii lor.