La fel ca multe alte instituții financiare și Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) dezvoltă proiecte de educare financiară a populației, derulând în prezent două campanii în acest sens.
Paul Dumitru, specialist educație financiară în cadrul ASF, explică, la PROFIT NEWS TV, diferențele dintre cei trei piloni de pensii private, cum pot fi accesați de români, dar și beneficiile fiecăruia dintre ei.
Horia Gustă, președinte Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), spune, la PROFIT NEWS TV, că, fără îndoială, sunt necesare măsuri concrete pentru a crește nivelul de educație financiară al cetățenilor, mai ales că exercițiul investirii economiilor este apărut destul de recent în România.
11 aprilie a fost desemnată, începând cu anul trecut,ca fiind Ziua educației financiare, printr-o lege inițiată de către deputatul PNL George Tuță și care are ca scop creșterea gradului de incluziune financiară și a nivelului de educație financiară al românilor.
Instituții precum ISF, ASF, BVB, dar și altele, realizează tot mai multe proiecte pentru a educa populația țării cu privire la beneficiile pieței de capital locală. Bursa de Valori București a creat o platformă în acest sens, unde cei interesați în a deveni investitori se pot informa corect despre ce înseamnă bursa și avantajele ei.
Niciodată nu este suficient să se vorbească despre educație financiară pentru că informațiile din această zonă evoluează într-un ritm accelerat și nici cei care lucrează în domeniu nu pot ține întotdeauna pasul, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri.
Există un non-interes al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pentru finanțarea acordată prin PNRR pentru sprijinirea listării acestora la bursă, iar banii ar putea fi realicați, în urma negocierii cu Comisia Europeană, pentru un program în care circa 30.000 de tineri să își creeze un portofoliu de investiții la bursă, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, în deschiderea conferinței Profit.ro IMM - Soluții de supraviețuire în criză și oportunități de creștere.
Lipsa de educație financiară a românilor se resimte și la nivelul industriei de asigurări. Doar 20% dintre locuințele din România au o poliță de asigurare a locuințelor obligatorie și circa 16-17% au o asigurare facultativă. Astfel că, există mult loc de îmbunătățire a nivelului de educație financiară al românilor, ceea ce va duce, implicit, la creșterea numărului de asigurări.
Platforma de educație online eduKiwi a înregistrat în anul 2022 o creștere de 324% a cifrei de afaceri până la 5,71 milioane de euro, în comparație cu nivelul de 1,76 milioane de euro în 2021.
Facilitatea pentru educație timpurie, care ar permite angajatorilor să deducă din impozit, în limita a 1.500 de lei pe lună per copil, cheltuieli cu educația timpurie (creșă/grădiniță) a copiilor angajaților, se va amâna cu încă un an, până la final de 2023, prevede o ordonanță cu măsuri fiscal-bugetare, adoptată acum de către Guvern. De asemenea, proiectul prevede o extindere în sectorul energetic a măsurii de taxare inversă, suspendarea încă un an a depunerii unor declarații informative de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, precum și prevederi pentru salariul minim, inclusiv pentru implementarea măsurii 200 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă, și a facilităților acordate unor sectoare din economie. De asemenea, operatorii de automate comerciale primesc o amânare de încă un an în privința instalării de case de marcat.
Facilitatea pentru educație timpurie, care ar permite angajatorilor să deducă din impozit, în limita a 1.500 de lei pe lună per copil, cheltuieli cu educația timpurie (creșă/grădiniță) a copiilor angajaților, se va amâna cu încă un an, până la final de 2023, prevede un proiect cu măsuri fiscal-bugetare, pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, proiectul prevede o extindere în sectorul energetic a măsurii de taxare inversă, suspendarea încă un an a depunerii unor declarații informative de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, precum și prevederi pentru salariul minim, inclusiv pentru implementarea măsurii 200 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă, și a facilităților acordate unor sectoare din economie. De asemenea, operatorii de automate comerciale primesc o amânare de încă un an în privința instalării de case de marcat.
Profit News TV organizează astăzi Maratonul Fiscalității, în care se vor reuni reprezentanți ai autorităților, ai companiilor de consultanță și audit financiar și ai firmelor de consultanță juridică.
Profit News TV organizează, pe 22 noiembrie, Maratonul Fiscalității, în care se vor reuni reprezentanți ai autorităților, ai companiilor de consultanță si audit financiar si ai firmelor de consultanță juridică
GoIT, companie de educație tech pentru începători, se lansează pe piața românească.
Sorin Cîmpeanu a anunțat că a decis, ”din proprie inițiativă”, să demisioneze din funcția de ministru al Educației. ”A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ”, a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca ” omul care construiește” și nu unul ”care dărâmă”. ”Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună șansă pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor”, a susținut el.
Acțiunile desfășurate în ultimii 10 ani au condus la îmbunătățirea educației financiare, cu precădere în ceea ce privește reprezentanții entităților care promovează produse financiare, a declarat Alin Băiescu, consultant, doctor în economie, la Maratonul Educației Financiare, organizat de Profit News TV.
Asigurările au fost întotdeauna un punct de sprijin în orice perioadă, și mai ales în perioade similare celei pe care o parcurgem, pentru că acestea asigură continuitatea în cazul apariției unui risc, a declarat Mihai Tecău, membru în Directoratul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România (UNSAR) și director general Omniasig VIG, la ), la Maratonul Educației Financiare, organizat de Profit News TV.
Cele mai mari preocupări în rândul oamenilor sunt nevoia de a câștiga mai mult, de a economisi mai mult și de a finanța studiile universitare ale copiilor, a spus, la Maratonul de Educație Financiară difuzat la PROFIT NEWS TV, Adrian Căruceru, coordonator al departamentului de Educație Financiară pentru Adulți din cadrul Fundației OTP Bank România.
Educația financiară este un obiectiv strategic pentru Institutul de Studii Financiare (ISF), instituția fiind implicată în foarte multe evenimente și acțiuni de educație financiară destinate atât publicului larg, cât și entităților din piață, prin programe de pregătire și formare profesională, a declarat Marian Siminică, director executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF), la Maratonul Educației Financiare, organizat de Profit News TV.
Tinerii din ziua de astăzi sunt capabili să înțeleagă concepte legate de finanțe dacă le sunt explicate într-un limbaj adecvat vârstei lor, a spus, la Dezbaterile PROFIT NEWS TV - Maratonul de Educație Financiară, Luca Dezmir, investitor și trainer de educație financiară.
Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB) a ajuns deja la un număr record de dosare rezolvate în acest an și directorul Liviu Fenoghen spune că asistăm la o tendință în ultimii doi ani prin care dosare de pe rolul instanțelor au fost rezolvate amiabil de către părți prin intermediul Centrului. Mai mult numărul dosarelor în care băncile refuză concilierea a scăzut semnificativ față de anii trecuți.
Regula 50/30/20 este foarte importantă pentru a pune bani deoparte, spune Nicoleta Deliu, coordonator Școala de Bani, un proiect al Băncii Comerciale Române. Chiar dacă perioada curentă, cu inflație ridicată, este una mai dificilă, putem în continuare să facem economii dacă suntem atenți la cheltuielile mici. Banii puși deoparte ar trebui apoi să fie investiți după o piramidă investițională în funcție de risc și după discuțiile cu un expert.
România se confruntă cu un grad uriaș de analfabetism funcțional și financiar și, în acest context, eforturile autorităților, inclusv ale presei de specialitate, trebuie îndreptate către sporirea nivelului de educație financiară, lipsa acesteia fiind un impediment în dezvoltarea economică, a declarat Dan Apostol, directorul de comunicare al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) la Maratonul Educației Financiare, organizat de Profit.ro.
Profit News TV organizează Maratonul de Educație Financiară, în care se vor reuni cei mai importanți jucători de pe piața de profil din România, reprezentanți ai autorităților, bancilor, fondurilor de investiții, asociațiilor din domeniul financiar bancar, brokerilor dar și experți în educație financiară, pentru a aborda diversele fațete ale educației financiare.
Profit News TV organizează, pe 20 septembrie, Maratonul de Educație Financiară, în care se vor reuni cei mai importanți jucători de pe piața de profil din România, reprezentanți ai autorităților, bancilor, fondurilor de investiții, asociațiilor din domeniul financiar bancar, brokerilor dar și experți în educație financiară, pentru a aborda diversele fațete ale educației financiare.