Compania chineză de mașini electrice Nio intenționează să se extindă în Orientul Mijlociu în acest an, a declarat CEO-ul William Li, într-o convorbire privind veniturile, într-un moment în care producătorii rivali își sporesc amprenta globală.
Klaus Zellmer, CEO al mărcii Skoda, este de părere că sfârșitul motoarelor cu benzină și motorină nu este încă aproape și începe să militeze pentru o strategie care seamănă foarte mult cu cea pe care au anunțat-o în ultimii ani șefii Dacia.
Grupul Volkswagen a decis să producă singur mașina electrică accesibilă pe care o anunțase anul trecut. Toate demersurile companiei au condus la derularea unui proiect propriu, ceea ce înseamnă că renunțarea la un parteneriat cu Renault s-a făcut în urma unor analize concrete de costuri. Noul model se va numi ID.1 și va completa gama electrică a mărcii, în care ID.2 urmează să fie lansat peste doi ani.
Thierry Koskas, CEO al mărcii Citroen, încearcă să-și promoveze cele mai noi modele lansate pe piață, cele din familia C3, care atacă frontal segmentele de clienți Dacia. Koskas nu mai are nicio reținere să accepte duelul cu marca românească, într-un moment în care Dacia are o imagine tot mai bună în Europa.
Anul trecut, Kia a prezentat două noi concepte de automobile electrice, EV3 și EV4, două modele de dimensiuni mici, unul în clasa B, celălalt pentru segmentul compact. Primul dintre ele urmeaază să fie lansat în acest an, conform unor informații neoficiale, ceea ce ar însemna că segmentul va deveni tot mai competitiv.
Primăria din Silistra începe testarea primului catamaran electric bulgar pe Dunăre. Nava a costat circa două milioane de euro și a fost achiziționată în cadrul unui proiect transfrontalier între Silistra și Consiliul Județean Călărași.
Dacia a deschis comenzile pentru noul Duster încă din martie pe mai multe piețe europene, inclusiv România, pe celelalte fiind lansat modelul rând pe rând, în funcție de popularitatea acestuia. Suedia, o țară în care vânzările Dacia nu sunt fenomenale, are în acest moment propriile prețuri pentru modelul fabricat la Mioveni, dar nivelul anunțat este cu mult peste cel din România.
Constructorul suedez de automobile Volvo, deținut de Geely, a anunțat o nouă creștere a profitului operațional, deși veniturile companiei au scăzut ușor. Compania a înregistrat o creștere a vânzărilor de automobile.
Modelul comercial Ford E-Transit, produs de Ford Otosan, unul dintre primele autovehicule din segmentul său echipate cu propulsie complet electrică, a primit o nouă baterie, care îi mărește autonomia de rulare cu o singură încărcare cu aproape 30%.
Planurile Dacia de separare a modelului Sandero în două versiuni complet diferite de caroserie au prins contur, potrivit celor mai noi informații. Declarațiile anterioare ale șefilor Dacia vorbeau despre o decizie ce urmează a fi luată.
Deși a avut o strategie de electrificare diferită față de principalii concurenți, Toyota nu a putut sta deoparte de propulsia electrică. În China, unde cererea de astfel de vehicule este foarte mare, japonezii au lansat două noi modele.
Audi se înscrie cu succes în programul grupului VW „În China, pentru China” și lansează noi produse dedicate clienților chinezi, destul de diferiți în materie de mașini, în comparație cu europenii. Modelul electric Q6 e-tron, proaspăt lansate în Europa, a primit o versiune lungă pentru China.
Contextul dificil al pieței de automobile electrice la nivel european a creat probleme serioase grupului Renault, care a înregistrat în primele trei luni ale anului scăderi pe linie pentru toată gama de automobile complet electrice și un declin sever pentru unele dintre modele. Singura excepție a fost noua generație Kangoo electric.
Nissan își continuă lansările de concepte, de data această destinate pieței din China, cea mai importantă pentru marca japoneză în acest moment. Sub mesajul „Un nou Nissan pentru o nouă eră în China”, constructorul auto a dezvăluit nu mai puțin de patru modele noi.
Anunțat de foarte multă vreme și așteptat de fanii mărcii pentru a vedea care sunt performanțele pe care le propune Mercedes în era electrică pentru un celebru model off-road, noul G Class a fost lansat simultan în China, la Beijing, și în SUA, la Los Angeles.
Seria de lansări a mărcii Opel continuă cu cel mai mare model din gamă, SUV-ul Grandland, care a primit acum o nouă generație. Modelul este construit pe aceeași platformă STLA Medie, la fel ca modele mai titrate de la Peugeot sau Alfa Romeo.
Guvernul majorează, prin ordonanță de urgență, de la 100.000 la 150.000 euro, suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar în Programul ELECTRIC UP. De asemenea, puterea maximă a sistemelor fotovoltaice instalate cu subvenții ELECTRIC UP ar urma să crească de la 100 la 150 kW. Cea minimă va fi menținută la 27 kW.
Trecerea tuturor consumurilor pe electric duce la cele mai mari costuri pentru cetățeni, în timp ce costurile cele mai scăzute se obțin în situația trecerii parțiale pe mașini electrice, încălzirii cu pompe de căldură a clădirilor noi și a unor case individuale și dezvoltării unor rețele de termoficare, relevă rezultatele unui studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Versiunea electrică a celei mai sofisticte limuzine de la Mercedes-Benz, EQS, a primit o actualizare amplă care cuprinde atât modificări estetice, cât și de tehnologie. Printre noutăți se numără creșterea autonomiei oferite de baterie.
Brandul britanic Mini, deținut de BMW Group, a început producția unui nou model electric, în uzina din Leipzig, acolo unde va împărți liniile de fabricație cu modele ale mărcii BMW.
Noul Citroen e-C3, care a fost prezentat de marca franceză drept cel mai ieftin model electric după Dacia Spring, poate fi comandat și în România, la un preț care depășește însă modelul românesc cu peste 6.000 de euro.
Importatorul Audi în România, Porsche România, a deschis comenzile pentru noul Audi Q6 e-tron, cel mai nou model al mărcii germane, dezvoltat pe noua platformă PPE, pe care o folosește și Porsche pentru modelul Macan.
Opel a prezentat în premieră noul SUV Frontera, într-o formă complet nouă și cu motorizare electrică, dar care va fi și unul dintre ultimele modele ale mărcii germane care vor mai fi vândute cu propulsie cu combustie.
Constructorul auto suedez Volvo Cars a reușit să depășească toate recordurile de vânzări pentru luna martie, cu o creștere foarte mare față de anul trecut. Vânzările au fost susținute de noul model EX30, dar s-au bazat în special pe XC60.
Acțiunile Xiaomi au crescut cu până la 16%, după ce săptămâna trecută producătorul chinez de smartphone-uri a lansat primul său automobil electric, care a generat un interes crescut în rândul cumpărătorilor, deși o firmă de brokeraj a calculat că Xiaomi va pierde aproximativ 10.000 de dolari la fiecare automobil electric pe care îl va vinde în acest an, transmite Reuters.