Prima turbină eoliană plutitoare din Marea Neagră este dezvoltată de o companie franceză, va fi produsă de compania românească GSP Offshore și va testată în apele Bulgariei, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.
Fermele eoliene din Marea Britanie au contribuit anul trecut cu un nivel record (26,8%) la generarea de electricitate în țară, deși centralele alimentate cu gaze au rămas cea mai mare sursă de energie, arată datele publicate de compania National Grid, transmite Reuters.
Fermele eoliene din Marea Britanie au generat anul acesta o cantitate record de electricitate, datorită vremii cu vânt și a sporirii numărului de turbine, ceea ce a atenuat impactul creșterii prețurilor la gazele naturale, transmite Bloomberg.
Impozitele colectate necuvenit de către autoritățile locale de la firme și populație vor trebui returnate de la bugetul de stat, nu de către autoritățile locale, în cazul în care contribuabilii obțin în instanță dreptul de a le fi returnați banii, prevede un proiect legislativ introdus de câteva zeci de parlamentari PNL, PSD și UDMR, partide care formează coaliția de guvernare. Măsura ar scapă primăriile fără să mai plătescă în astfel de cazuri, iar contribuabilii impozitați incorect și-ar primi banii, singurul pierzător fiind bugetul de stat.
Compania daneză de producție de energie regenerabilă Eurowind Energy, fondată de frații Jens și Soren Rasmussen, a preluat integral capitalul firmei care dezvoltă proiectul de parc eolian de 48 MW Pecineaga din județul Constanța, pentru care a semnat deja un acord de furnizare de turbine de profil cu Siemens Gamesa.
Grupul auto german Mercedes-Benz Group AG a decis să facă un pariu important pe proiectele de parcuri de centrale eoliene, în ideea de a putea să își deruleze operațiunile fără întrerupere în contextul în care Europa se confruntă cu o criză energetică, transmite Bloomberg.
Gigantul spaniol Iberdrola intenționează să-și vândă parcurile eoliene onshore din România, ca parte a unei strategii de strângere de numerar pentru a finanța proiecte mai profitabile de energie regenerabilă.
La începutul anului, WPD Offshore a anunțat că a devenit prima companie din România care a aplicat oficial pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliană în Marea Neagră, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro.
Opt țări ale Uniunii Europene, care se învecinează cu Marea Baltică, au convenit să mărească de șapte ori capacitatea de producere a energiei eoliene offshore, până în 2030, pentru a reduce dependența de energia rusă, a declarat premierul danez, transmite Reuters.
Producția de energie eoliană considerabilă a condus miercuri la exporturi record pentru România în ultima perioadă, dar și la o reducere a prețurilor pe piața spot operată de OPCOM, unde s-au înregistrat printre cele mai mici prețuri din Europa.
La începutul anului, WPD Offshore a anunțat că a devenit prima companie din România care a aplicat oficial pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliană în Marea Neagră, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții grupului EDP Renewable, unul dintre cei mai importanți investitori în energie eoliană din România. Potrivit Guvernului, grupul a spus că a investit 750 milioane euro până acum în România în proiecte cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW și a anunțat planurile de investiții pentru perioada următoare.
Dezvoltatorul german de proiecte de energie din surse regenerabile WPD pregătește construcția a două parcuri eoliene offshore în România, cu o capacitate totală de 1,9 GW.
Turbinele eoliene din România produc electricitate cât trei reactoare de dimensiunea celor de la Cernavodă, luni după-amiaza, țara noastră fiind exportator de electricitate, arată datele privind starea sistemului energetic național, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica.
Șeful Siemens Gamesa, Andreas Nauen, a avertizat că o cursă de un deceniu pentru reducerea costurilor de producere a energiei eoliene nu poate continua, deoarece ar reduce capacitatea financiară a producătorilor de turbine de a continua să investească în noi tehnologii, transmite Reuters.
Emergy AS, un dezvoltator norvegian de parcuri eoliene cu proiecte în China și Ucraina și cu planuri de extindere în întreg sud-estul Europei, negociază preluarea uneia dintre subsidiarele românești ale Siemens Gamesa, compania-gigant cu venituri anuale de peste 9 miliarde euro creată în 2017 prin fuziunea dintre spaniolii de la Gamesa Corporacion Technologica și germanii de la Siemens Wind Power.
Mai mulți membri ai familiei Becali au înființat recent o firmă cu profil de producție de energie electrică din surse regenerabile, potrivit unui document oficial.
Grupul german de dezvoltare, construcție, operare, mentenanță și service de parcuri eoliene WPD, unul dintre pionierii industriei mondiale de profil, înființat în 1996, activ în 28 de țări, cu un portofoliu de proiecte implementate cu putere instalată totală de peste 5.000 MW și având peste 3.000 de angajați, și-a înregistrat două noi subsidiare în România, ce vizează segmentul energiei eoliene offshore, aflat încă în stadiu de intenție pe plan local și nebeneficiind deocamdată nici măcar de legislație specifică.
Marea Neagră are din punct de vedere al energiei eoliene un potențial de peste 430-450 GW, din care 70 GW disponibili în zona litoralului românesc, a declarat Robert Chircă, operațional manager la Grup Servicii Petroliere (GSP), în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit.Energy.Forum - Energia post-coronavirus.
Porturile europene vor avea nevoie de investiții de 6,5 miliarde de euro până în 2030, pentru a face față dezvoltării sectorului eolian offshore, potrivit unui raport realizat de organizația industrială WindEurope, transmite CNBC.
Firma Eolica Dobrogea SRL, parteneră a gigantului spaniol Iberdrola la mai multe proiecte de parcuri eoliene din România și aflată de 7 ani în insolvență, are în plan obținerea autorizațiilor legale pentru construirea unui "complex energetic integrat" de 500 MW format din unități de producție de energie din vânt și gaze naturale, plus instalație de hidroliză pentru generarea de hidrogen, chiar în "Mecca" industriei eoliene românești, comuna Cogealac din județul Constanța.
România, alături de Bulgaria și Serbia, care în ultimii ani trec prin propria lor revoluție „verde”, sunt următorul mare obiectiv de investiții al companiei elene de electricitate PPC. Este vorba de un proiect pe care compania din Grecia îl va putea anunța în detaliu la sfârșitul anului și care vizează în principal „mari proiecte fotovoltaice”, unde evoluțiile din regiune sunt vertiginoase, scrie Energy Press.
Enel Green Power România (EGPR), divizia locală de producție de energie regenerabilă a grupului italian Enel, a convenit preluarea a 6 producători de electricitate verde, controlați de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, deținătorul Monsson Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor".
Electrogrup SA, cea mai mare companie din grupul E-INFRA deținut de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu, și-a cedat participația de 40% din capitalul furnizorului de servicii de instalare și mentenanță pentru parcuri eoliene Wind Energy Service East Europe SRL (WESEE), către un vehicul juridic controlat de asociatul majoritar al WESEE, compania germană EMEA Wind GmbH, potrivit unui document oficial văzut de Profit.ro.
România a exportat energie electrică, în dimineața de luni, în pofida opririi controlate a reactorului 1 al centralei de la Cernavodă, deficitul creat pe partea de energie nucleară fiind compensat de parcurile eoliene, care au atins și un maxim de 2.703 MW.