Spitalul Euroclinic, prima unitate medicală privată din România, împlinește 15 ani de activitate, definită de performanță medicală la standarde internaționale. Spitalul, care de 10 ani face parte din Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, este specializat în chirurgie minim-invazivă video-asistată pentru cazuri complexe și concurează cu clinici de top din străinătate datorită calității actului medical.
Rețeaua de sănătate Regina Maria deschide un centru specializat în imagistică în cadrul spitalului Euroclinic din București, în urma unei investiții de 2 milioane euro, ajungând astfel la opt astfel de centre specializate la nivel național. În 2016, compania dispune de un buget de 4,5 milioane euro pentru dezvoltarea zonei de imagistică.
Firma Euroclinic Hospitals, care administrează spitalul Euroclinic din rețeaua Regina Maria, va contracta, împreună cu fondul de investiții Mid Europa Partners (MEP), credite de 75 de milioane de euro, pentru finanțarea achiziției activelor Regina Maria aflate pe firma Centrul Medical Unirea SRL, precum și pentru finanțarea capitalului de lucru, a achizițiilor și a cheltuielilor de capital ale MEP și CMU.