Producătorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva va distribui un dividend brut de 0,01 lei/acțiune.
După achiziții successive, Ionica Mirela Pavel (Pharmnet) își majorează deținerea la Farmaceutica Remedia Deva la peste 24,13%.
Prin tranzacții la Bursa de Valori București, Ionica Mirela Pavel, din familia care controlează grupul Pharmnet, a cumpărat încă un pachet reprezentând 3,1% din acțiunile Farmaceutica Remedia Deva, pentru care a plătit 1,5 milioane lei. Valoarea deținerii sale depășește 11 milioane lei.
Într-o sesiune în care cele mai mari schimburi le-am consemnat pe acțiunile Băncii Transilvania și ale BRD Groupe Societe Generale, care au avut și o amplitudine mai mare a aprecierilor, indicele titlurilor blue-chip a urcat cu 1%, pe un nou maxim local.
Prin tranzacții la Bursa de Valori București, Ionica Mirela Pavel, din familia care controlează grupul Pharmnet, a cumpărat un pachet de acțiuni de la acționarul majoritar al Farmaceutica Remedia Deva și a ajuns la o deținere de peste 20% din companie.
În condițiile în care Farmaceutica Remedia Deva a avut o cifră de afaceri nete în 2017 de 351,22 milioane lei, în creștere cu 37,76% față de cea de 254,95 milioane lei din exercițiul financiar precedent, și și-a triplat profitul net, acțiunile companiei au crescut pe bursă cu peste 10% de la publicarea acestor rezultate.
Farmaceutica Remedia, unul dintre principalii distribuitori de medicamente de pe piața românească, controlat de omul de afaceri Valentin Norbert Țăruș, vrea să contracteze împrumuturi bancare de până la 10 milioane euro pe o perioadă de 1 an și să atragă noi investitori în acționariat, persoane fizice sau firme.
Pe fondul unei majorări cu 40% a veniturilor, Farmaceutica Remedia a obținut în primele 3 trimestre un profit net de 3,63 milioane lei, de peste 10 ori mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut. Chiar și în momentele cele mai grele ale business-ului, determinate de o separare a activităților cerută de reglementări, societatea rămăsese pe profit. „Nu suntem aici să facem pierdere”, spunea directorul financiar Robert Mihail Peloiu.
Într-o sesiune bursieră marcată de corecții, cele mai multe transferuri, însumând 14,23 milioane lei, au fost realizate pe primele două acțiuni bancare. Cea mai importantă dinamică dintre titlurile lichide, de 3,45%, au avut-o acțiunile MedLife, care au închis pe un nou maxim, de 39,00 lei/acțiune, în ziua raportării financiare semestriale.
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva și-a păstrat și la 6 luni dinamica bună de la primul trimestru, când veniturile urcaseră cu aproape 50%. Rezultatul net de 1,32 milioane lei este de peste 7 ori mai mare decât cel din S1 2016.
Pachetul de 16,48% din acțiunile Farmaceutica Remedia vândut de omul de afaceri german Stache Lutz pentru 3,90 milioane lei a fost achiziționat de Ionica Mirela Pavel, din familia care controlează distribuitorul de medicamente Pharmnet.
Compania Farmaceutica Remedia Deva a realizat o cifră de afaceri netă de 75,62 milioane lei, cu aproape 50% mai mare decât cea din T1, când compania trecea printr-un proces de reorganizare vizând delimitarea business-urilor de distribuție și de retail. Compania a obținut un profit net cu puțin peste 1 milion de lei, față de pierderea de aproxmativ 149.000 de lei acum 1 an.
Compania Farmaceutica Remedia va acorda dividende atât din profitul de anul trecut, cât și din cel nerepartizat din 2015, randamentul acestuia fiind cu puțin peste 3%.
În primele 3 trimestre ale anului, veniturile din exploatare ale Farmaceutica Remedia Deva au coborât cu 1,16%, iar profitul aproape s-a înjumătățit, la aproximativ 256.000 de lei, însă în dinamică s-a ameliorat față de primul semestru. Compania traversează șocul ieftinirii medicamentelor și suportă costurile separării retailului de distribuție impus prin reglementare. „Nu putem să ne facem planuri pe termen lung din cauza legislației”, spune directorul general, Robert Mihail Peloiu.
Compania Farmaceutica Remedia a obținut, în primele 6 luni ale anului, venituri de 108,32 milioane lei, cu aproape 6% mai mici decât în perioada similară din 2015, însă a obținut un rezultat net pozitiv, pe fondul unor reduceri ale cheltuielilor.
Reglementările și condițiile de piață noi de anul trecut au determinat prăbușirea de 4 ori a veniturilor companiei Farmaceutica Remedia Deva, care mizează pe o redresare în 2016. Acționarii au aprobat în AGA un buget consolidat cu un profit net puțin peste 700.000 de lei, în plaja celui de anul trecut, dar venituri totale în creștere cu o treime. „Va fi un an de tranziție”, spune directorul general Robert Mihail Peloiu.
Farmaceutica Remedia Deva, care numără în prezent 100 de farmacii, estimează pentru acest an o creștere cu 14% a vânzărilor comparativ cu 2015, la 92,31 milioane lei (20,5 milioane euro), și va realiza investiții de 2 milioane lei, potrivit bugetului al rețelei.
Cifra de afaceri a distribuitorului de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) au scăzut cu 1,3% anul trecut, la 243,8 milioane lei, iar profitul net s-a prăbușit la 734.000 lei, de la 3 milioane lei în 2014, potrivit raportului preliminar al companiei.