Producătorul american de vehicule electrice Tesla vrea să accelereze planificata extindere a fabricii sale din Germania, inaugurată acum aproape doi ani, transmite DPA.
Grupul german Sefe a încheiat un acord de 50 de miliarde de euro pentru a primi gaze de la compania norvegiană Equinor, au anunțat marți firmele.
Companiile auto care vând automobile electrice pe piața din Germania au anunțat că vor susține din resurse proprii subvenția pe care Germania a încetat să o mai acorde la achiziția unei mașini electrice. Piața a fost luată prin surprindere de anunțul făcut de guvern, în weekend, iar clienții care și-au comandat mașini sunt consternați de această veste.
Încrederea mediului de afaceri din Germania s-a deteriorat din nou în decembrie, după ce a crescut timp de trei luni, principala economie europeană nereușind încă să depășească problemele cu care se confruntă, potrivit barometrului Ifo citat de Boursorama.
Programul Germaniei de subvenții pentru achiziționarea de vehicule electrice (EV) se va încheia prematur luni, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016, a anunțat Ministerul Economiei, cel mai recent indiciu al reducerii cheltuielilor după adoptarea bugetului revizuit pe 2024.
Economia germană va crește foarte puțin în 2024, după declinul din 2023, arată cele mai recente previziuni publicate vineri de Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), transmit Reuters și Bloomberg.
Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, nu va reuși să iasă din recesiune anul acesta și se va contracta cu 0,5%, în parte datorită incertitudinilor provocate de criza bugetară, afirmă Institutul Economic German (IW), citat de Reuters.
Vânzările de autoturisme din Germania au scăzut în luna noiembrie, ca urmare a dezechilibrului produs pe segmentul de automobile electrice. La fel ca toate mărcile, Spring a pierdut aproape jumătate din vânzările pe care le înregistra în urmă cu un an.
Uzina Tesla din Germania are parte din nou de manifestări de protest ale localnicilor, nemulțumiți de intenția de extindere a uzinei. Acuzațiile fac referire la pericolul de deversare de substanțe în pânza freatică.
Zona euro va intra în prima recesiune de la pandemie, economia urmând să se contracte pentru al doilea trimestru consecutiv în ultimele luni ale anului, potrivit unui sondaj Bloomberg realizat în rândul analiștilor.
Producția industrială a Germaniei a scăzut mai mult decât se estima în octombrie, a cincea lună de declin consecutiv, sporind temerile privind evoluția din acest an a celei mai mari economii europene, transmit Reuters și DPA.
Mecanicii de locomotivă de la operatorul feroviar național din Germania, Deutsche Bahn, vor intra în grevă începând de joi seara și până vineri seara, a anunțat miercuri sindicatul mecanicilor de locomotivă (GDL), transmite DPA.
Inflația din Germania a scăzut mai mult decât se preconiza în noiembrie, pe fondul ieftinirii energiei și a serviciilor turistice, evoluție ce ar putea permite Băncii Centrale Europene să își atingă ținta de 2%.
Încrederea consumatorilor francezi se îmbunătățește, dar cea a germanilor rămâne scăzută, potrivit unor sondaje realizate în rândul consumatorilor, citate de CNBC.
Producătorul francez de anvelope Michelin a anunțat închiderea a trei unități de producție din Germania și transferarea în Polonia a centrului de servicii pentru clienți, indicând "lipsa competitivității operațiunilor noastre germane pentru piețele europene și de export", transmite Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz și-a avertizat concetățenii că vor urma dificultăți financiare din cauza crizei bugetare provocate de Curtea Constituțională, transmite AFP.
Coaliția de guvernare a Germaniei a prezentat un buget suplimentar care va ridica temporar plafonul autoimpus al împrumuturilor, după ce o hotărâre a curții constituționale a blocat planurile de cheltuieli ale guvernului, transmite Reuters.
Spring pare a fi depășit perioada dificilă cauzată de schimbările de legislație din Germania și își continuă avansul, susținută în special de clienții de retail, care pot în continuare să primească subvenții.
Criza bugetară a Germaniei a dat un nou impuls reformării limitelor autoimpuse pentru împrumuturile guvernamentale, chiar și în rândul conservatorilor din opoziție, deoarece foamea de investiții atât de necesare depășește obsesia politică anterioară pentru corectitudinea fiscală, transmite Reuters.
Scăderea cheltuielilor gospodăriilor a provocat o contracție a economiei germane în trimestrul al treilea, când motorul economiei europene a intrat în ceea ce Bundesbank admite că ar putea fi o recesiune, transmite Bloomberg.
România nu este într-o zonă în care să se compare cu Germania, Franța, Spania sau Italia, dar o să ajungem într-o zonă de genul acesta în 5-6 ani dacă avem curajul să investim în continuare, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
România se află între țările cu cel mai scăzut nivel de transparență al pieței de automobile second-hand din Europa, potrivit unui studiu care urmărește informațiile disponibile referitoare la istoricul privind avariile și kilometrajul real al mașinii. Lipsa informațiilor de acest gen poate conduce la un preț artificial al mașinii, mai mare cu până la 27%.
Guvernul german a decis să înghețe cea mai mare parte a noilor cheltuieli, în ceea ce oficialii de la Berlin au catalogat drept o măsură necesară în condițiile în care coaliția condusă de cancelarul Olaf Scholz se confruntă cu o criză bugetară, transmite Reuters.
Proiecte industriale germane majore, care includ fabrici de cipurii, producția de oțel decarbonizat și extinderea lanțului de aprovizionare cu baterii pentru vehicule electrice sunt în pericol, după ce o decizie judecătorească a șters 60 de miliarde de euro din bugetul federal, au declarat luni două surse guvernamentale, citate de Reuters.
Coaliția de guvernare a Germaniei încearcă să cârpească de urgență o gaură uriașă dată în bugetul federal de către Curtea Constituțională a țării, care a blocat guvernul din a folosi 60 de miliarde de euro în investiții pentru inițiative verzi și susținerea industriei, relatează Reuters.