Consiliul de Administrație al Patria Bank a aprobat prelungirea mandatului Danielei Iliescu la conducerea băncii pentru o perioadă de șase luni.
România nu are o economie de piață funcțională, ci 30 de ani de socialism cu ”față umană”, problemă care ”se trage” de pe vremea fostului șef de stat Ion Iliescu, pentru care proprietatea privată e un moft, a declarat premierul Cîțu.
Ion Iliescu, care miercuri a împlinit 91 de ani, spune că s-a vaccinat împotriva COVID-19 și că se simte bine, neavând reacții adverse. Într-un interviu pentru realitatea.net, fostul președinte mai afirmă că și-ar dori mai mult de la PSD, că urmărește cu atenție ce se întâmplă în partid, dar că nu are discuții directe cu cei din conducere.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu: Îmi doresc acel echilibru, bun simț și acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu, dar și organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea.
Parlamentul, prin votul final al Senatuluiui, a adoptat legea pentru aprobarea ordonanței de urgență prin care Guvernul Orban decisese desființarea Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de fostul președinte Ion Iliescu.
Într-un moment de indecizie în piețele financiare internaționale, investitorii activi pe bursa de la București aleg așteptarea, iar aceasta se reflectă la nivelul lichidității. Numai pe 2 acțiuni a fost depășit reperul unor transferuri de 1 milion de lei.
Senatul, care este camera decizională a Parlamentului în domeniu și unde PSD deține majoritatea, a respins, miercuri, prin vot, după cum a semnalat anterior Profit.ro, ordonanța de urgență prin care Guvernul Orban, a desființat, la finele anului trecut, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu. ”Coincidența” a făcut ca, în aceeași zi, Camera Deputaților să respingă definitiv un proiect de lege, inițiat de USR, pentru desființarea Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, condus de Emil Constantinescu.
Majoritatea membrilor comisiei juridice din Senat au întocmit un raport de respingere a ordonanței de urgență prin care Guvernul Orban, a desființat, la finele anului trecut, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu. Senatul, care este camera decizională a Parlamentului în domeniu, urmează să adopte, miercuri, prin vot respingerea ordonanței de desființare a Institutului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, vineri, pentru data de 27 martie, dosarul Revoluției, în care fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracțiuni contra umanității.
Indicele S&P500 de la New York a atins un nou maxim istoric, iar indicele DAX din Germania a accelerat o creștere explozivă care i-a adus un avans de 6% de la începutul lunii. Un investitor experimentat din piața locală afirmă că mișcarea este artificială, iar piețele surprind tot mai puțin datele fundamentale. Spune că este valabil și la BVB, unde o corecție ar fi binevenită, având în vedere prețurile exagerate. Momente de stres au fost și în sesiunea de azi unde o decizie a Curții Constituționale readuce în actualitate prevederile ordonanței de urgență care a determinat cutremurul bursier de acum un an.
Guvernul discută, luni, un proiect de de ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu.
Plenul Parlamentului se reunește, sâmbătă, într-o ședință solemnă, în care președintele Klaus Iohannis, reales pentru un nou mandat de cinci ani, depune jurământul. Au fost invitații foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și Guvernul, judecătorii CCR, Patriarhul Daniel și reprezentanții Casei Regale.
Alin Pop, fostul director al Diviziei de Investment Banking și Corporate Finance de la UniCredit, se alătură, ca partener, companiei BI Corporate Finance, înființată acum doi ani de un alt bancher, Bogdan Iliescu, care a condus înainte departamentul de Corporate Finance din BRD Groupe Societe Generale.
Patria Bank (PBK), rezultatul fuziunii prin absorbție dintre fosta Bancă Comercială Carpatica și Patria Bank, a anunțat că Daniela Elena Iliescu este nou director general al băncii.
Fostul președinte Ion Iliescu se află internat la Spitalul Elias, au declarat surse medicale.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, transmite Pro Tv, citat de News.ro.
După ce acțiunile românești au suferit un picaj abrupt la sfârșitul anului trecut, antrenat de ordonanța de urgență cu modificări radicale pentru mediul corporativ, efectul se resimte și la nivel tehnic, unde indicatori cu reacție întârziată, dar grad de credibilitate mai ridicat transmit semnale negative. Media mobilă exponențială de 55 de zile a trecut sub cea de 200 de zile care definește trendul, mișcare ce în piețele financiare internaționale este numită „intersecția morții”.
Fostul președinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpați în Dosarul Revoluției, au anunțat, vineri, reprezentanții Parchetului General. Cei patru sunt acuzați de crime împotriva umanității, procurorii precizând că, după înlăturarea lui Nicolae Ceușescu, s-a creat în mod intenționat o ”psihoză teroristă” care a dus decesul a peste 800 de persoane și rănirea a peste 2.100. După 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartușe.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
Uzina Timpuri Noi a intrat în insolvență, decizie semnată de instanță și anunțată recent de Profit.ro. O legendă a industriei românești, înființată în 1864, aceasta a trecut prin naționalizare (1948), privatizare (2003) și relocarea integrală a activității din București în localitatea Jilava, după vânzarea fostei platforme industriale din Capitală către IKEA (2011). Printre acționarii semnificativi este și Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu.
Uzina Timpuri Noi a depus solicitare de intrare în insolvență. O legendă a industriei românești, înființată în 1864, aceasta a trecut prin naționalizare (1948), privatizare (2003) și relocarea integrală a activității din București în localitatea Jilava, după vânzarea fostei platforme industriale din Capitală către IKEA (2011). Printre acționarii semnificativi este și Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu.
Firma cu care s-a negociat direct, Trans World Insurance Brokers, era deținută și condusă de Fred Wilson, om de afaceri californian, prieten apropiat și partener de golf al fostului președinte american Gerald Ford. Wilson a externalizat ulterior prestarea serviciilor convenite cu autoritățile de la București unui lobbyst de meserie, al cărui principal client era puternica Asociație a Bancherilor Americani.
Parchetul General a anunțat, marți, extinderea urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, fiind vizat 22 – 27 decembrie 1989. Printre deciziile care i se impută se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae și numirea acestuia în funcția de ministru al Apărării, schimbarea din funcție a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcție a generalului Gușe Ștefan și numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepțional ce i-a judecat pe soții Nicolae și Elena Ceaușescu și aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcții de comandă a mai multor generali.
Procurorii au decis, în dosarul "Revoluției, extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul fostului președinte Ion Iliescu, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiții prealabile de autorizare. Consiliul Militar Superior), anunță Ministerul Public. Procurorii spun că Ion Iliescu a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist și că, prin exercitarea autorității depline, ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. De asemenea, în acest dosar s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru generalul în rezervă Iosif Rus și amiralul în rezervă Emil (Cico) Dumitrescu.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției.