Consiliul Concurenței a sancționat 202 de companii anul trecut, de 3,8 ori mai mult decât în anul precedent, valoarea totală a amenzilor impuse fiind de 239,68 milioane lei (53,9 milioane euro), potrivit raportului al autorității pentru 2015.
Cea mai mare a fost cea de 37 milioane euro dată Hidroelectrica și unui număr de 10 parteneri contractuali, în special traderi de energie, pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică.
Apple ar putea fi nevoită să plătească retroactiv taxe de cel puțin 8 miliarde de dolari, după ce Comisia Europeană a demarat o anchetă referitoare la politica fiscală a companiei, transmite Bloomberg.
Investigațiile interne demarate de Volkswagen în contextul scandalului emisiilor poluante înregistrează progrese importante, a anunțat joi grupul german. Acesta a admis că instalarea dispozitivului care maschează nivelul real de noxe a fost posibilă din cauza unei "mentalități permisive" la nivelul conducerii și angajaților din mai multe divizii. Hans Dieter Pötsch, președintele Consiliului de Supraveghere al Volkswagen, a declarat că problemele legate de emisiile de oxid de azot (NOx) au apărut nu din cauza unei singure erori, ci pe fondul mai multor greșeli în lanț.
Directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, ar putea fi nevoit să ofere explicații autorităților, având în vedere că agenția de mediu din SUA (EPA) a lansat noi investigații în cazul VW, care vizează inclusiv Porsche, divizie la conducerea căreia CEO-ul grupului german s-a aflat până de curând, scriu Bloomberg și Reuters.
ANRE va avea competența de a investiga inclusiv "răspândirea de zvonuri, difuzarea de informații privilegiate, informații false sau înșelătoare și care ar putea influența sau afecta funcționarea pieței de energie".