Compania americană de investiții KKR se află în negocieri avansate pentru achiziționarea producătorului de instrumente de salarizare și resurse umane Iris Software.
Telecom Italia (TIM) a aprobat vânzarea rețelei sale de telefonie fixă fondului american de investiții KKR, pentru 19 miliarde de euro, devenind primul grup de telecomunicații dintr-o țară europeană importantă care se desparte de rețeaua sa de telefonie fixă, transmite Reuters.
Fondul de investiții KKR a încheiat un acord pentru a cumpăra o parte substanțială, sau până la 40 de miliarde de euro (43,71 miliarde de dolari), din împrumuturile companiei de plăți PayPal de tipul buy now, pay later (BNPL) (cumpără acum plătește mai târziu) în Europa, au declarat companiile marți, transmite Reuters.
Telecom Italia va tăia aproximativ 9.000 de locuri de muncă până în 2030, ceea ce echivalează cu aproximativ 20% din numărul de angajați ai companiei din Italia. Reducerile includ toate ieșirile planificate și voluntare, inclusiv pensionările, a anunțat compania.
Fondul de investiții KKR & Co. a ajuns la un acord pentru achiziționarea companiei de securitate cibernetică Barracuda Networks Inc. de la Thoma Bravo. Tranzacția evaluează Barracuda la aproximativ $3,8 miliarde, inclusiv datoriile.
Fondul de investiții KKR a făcut o ofertă neangajantă pentru preluarea Telecom Italia, cel mai mare grup italian de telefonie, care a anunțat că a boardul său a analizat propunerea care prevede trecerea în proprietate privată a companiei evaluate la 10,8 miliarde de euro, transmite Reuters.
Firma de private equity KKR și managerul de fond Global Infrastructure Partners cumpără operatorul american de centre de date CyrusOne,, tranzactie evaluată la aproximativ 15 miliarde dolari, incluzând preluarea datoriilor.
Firma de private equity KKR a ajuns la o înțelegere pentru preluarea investitorului britanic în infrastructură John Laing. Compania, care va fi preluată printr-o tranzacție în valoare de £2 miliarde, va fi delistată
Firma de private equity KKR, prezentă și în România, conduce o rundă de investiții în compania de software Box, care are o valoare de piață de circa 3,6 miliarde dolari.
Coty și fondul de investiții KKR au semnat un acord (MoU) prin care KKR va achiziționa o participație majoritară din divizia de produse profesionale de înfrumusețare din portofoliul Coty, pentru o valoare de 4,3 miliarde de dolari.
Fondul de investiții KKR a devenit cel mai mare acționar al grupului de presă Axel Springer, cu o participație totală de 43,54%, pentru care a plătit 2,9 miliarde de euro.
Oferta fondului de investiții KKR de a achiziționa o participație minoritară la Axel Springer, proprietarul unora dintre cele mai mari ziare europene, a trecut de pragul minim de acceptare de 20%, au anunțat luni cele două companii, transmite Reuters.
Familia Springer și fondul de investiții KKR analizează o ofertă de a retrage de labursă compania de publishing Axel Springer, potrivit unei persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Fondul de investiții KKR a convenit marți achiziția companiei americane de software BMC, într-o tranzacție evaluată de surse la 8,5 miliarde de dolari, incluzând datoriile, cea mai mare preluare realizată de KKR după criza financiară din 2008, transmite Reuters.
Compania de cablu SBB din Serbia, principalul operator sârb privat în domeniul telecomunicațiilor, deținută în majoritate de către fondul global american de investiții KKR, va prelua IKOM, unul dintre cei mai importanți operatori de cablu din Belgrad, având printre fondatori și oameni de afaceri români, după ce a primit în acest sens acordul Comisiei de Concurență, anunță presa din Serbia.
Compania americană Western Digital și fondul de investiții KKR au depus din nou o ofertă de preluare a diviziei de cipuri a grupului japonez Toshiba, transmite Reuters.
Broadcom și un grup condus de fondul KKR sunt principalii concurenți pentru preluarea diviziei de cipuri a Toshiba, pentru care ofertele merg până la 20 de miliarde de dolari, au declarat persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Fondul KKR discută cu Toshiba lansarea unei oferte preventive de preluare a diviziei de cipuri a companiei japoneze, de cel puțin 16 miliarde de dolari, care ar accelera vânzarea și ar pune capăt negocierilor cu alți posibili cumpărători, potrivit unor persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.