Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat un proiect de lege, prezentat anterior de Profit.ro, care ar urma să facă posibilă restructurarea și chiar conversia în acțiuni a sumelor "acordate, în perioada stării de urgență, cu titlu de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului". Formularea și tratarea unui împrumut similar cu obligațiile fiscale restante acumulate în starea de urgență/alertă sugerează că această prevedere legislativă a fost introdusă cu o țintă precisă.
Exprimarea disprețului pentru simbolurile naționale și însemnele României - prin defăimare, chiar dacă sunt acuze care trimit la fapte adevărate, sau ofensă adusă acestora, în urma unui comportament jignitor sau insultător - va putea fi sancționată cu închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect de lege în prag de a fi adoptat de Parlament. Proiectul ar reinstitui astfel o sancțiune prevăzută în Codul penal din 1968.
Autovehiculele cu geamuri fumurii, respectiv dotate cu geamuri cu transparență redusă, conform normelor internaționale în vigoare, vor putea fi autorizate de RAR pentru activitatea de transport în regim de taxi, conform unui proiect de lege promulgat acum de președintele Iohannis.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.
Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Angajatorii vor scăpa, în anumite condiții, de obligativitatea arhivării statelor de salarii pentru o perioadă de 50 de ani, așa cum prevede Legea contabilității în prezent, conform unui proiect legislativ adoptat deja de Senat și care mai trebuie dezbătut de Camera Deputaților.
Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege care urmează să rezolve problema tichetelor cadou acordate de firme altor persoane decât angajaților proprii. Începând cu anul 2019 au fost demarate numeroase controale ale ANAF, Antifrauda și Inspecția Fiscală, având ca obiect modalitatea de impozitare a acestor tichete cadou acordate angajaților altor companii, iar concluzia acestora a fost că respectivele tichete ar trebui sa fie tratate drept venituri salariale, chiar în condițiile în care nu există o relație contractuală de muncă între emitentul tichetelor și beneficiarul lor, și nu drept venituri din alte surse. În urma controalelor au fost impuse sume de plată, în timp ce companii care nu au fost controlate ar putea ajunge, de asemenea, în această situație.
Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, o serie de modificări la Legea achizițiilor publice, după cum a anunțat în premieră vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, în emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV, la momentul lansării în dezbatere publică a pachetului de modificări.
Persoanele fizice vor avea acces pe plajă însoțite de animale de companie, ca regulă generală, în afara sezonului estival. Totodată, persoanele fizice vor avea acces pe plajă însoțite de animale de companie și pe durata sezonului estival, dar numai cu acordul operatorilor plajelor utilizate în scop turistic, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputațilior.
Senatul a adoptat un proiect de lege care ar urma să facă posibilă restructurarea și chiar conversia în acțiuni a sumelor "acordate, în perioada stării de urgență, cu titlu de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului".
Casele de pensii vor avea obligația de a transmite și angajatorilor, nu doar angajaților care au solicitat pensionarea, informații cu privire la emiterea deciziilor de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat o hotărâre prin care au fost modificate criteriile de departajare în vederea atribuirii autorizațiilor taxi.
Prevederea ca aplicații precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram să permită interceptarea utlizatorilor - semnată de Cîțu în ultima lui ședință.
Autovehiculele cu geamuri fumurii, respectiv dotate cu geamuri cu transparență redusă, conform normelor internaționale în vigoare, vor putea fi autorizate de RAR pentru activitatea de transport în regim de taxi, conform unui proiext de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Prevederea ca aplicații precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram să permită interceptarea utlizatorilor - semnată de Cîțu în ultima lui ședință.
Potrivit Statista, unul dintre cele mai importante portale online care oferă date despre economia digitală globală, sectoarele industriale, piețele de consum, opinia publică, mass-media și tendințele macroeconomice, doi din cinci oameni din întreaga lume sunt gameri. Același portal ne spune că în anul 2023 industria Gaming-ului si a Esport-ului va ajunge la peste 3 miliarde de dolari.
Persoanele fizice vor avea acces pe plajă însoțite de animale de companie, ca regulă generală, în afara sezonului estival. Totodată, persoanele fizice vor avea acces pe plajă însoțite de animale de companie și pe durata sezonului estival, dar numai cu acordul operatorilor plajelor utilizate în scop turistic, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputațilior.
Proiectul de reglementare a activității de lobby în România, prezentat în premieră de Profit.ro, a fost respins marți de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, după ce încă din 2019 trecuse în mod tacit de Senat.
Proiectul de lege care prevedea scutirea de impozit pentru veniturile realizate din salarii precum și pentru veniturile din drepturile de autor, realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, a fost respins, marți, de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, după ce proiectul fusese retrimis legislativului de către președintele Klaus Iohannis.
În prezent, în țara noastră sunt amplasate aproape 800 de stații de bază care permit utilizarea tehnologiei 5G, dar peste 500 dintre acestea se află în București, în timp ce în majoritatea județelor nici nu există astfel de antene. Potrivit autorităților de sănătate, normele de funcționare reglementate pentru tehnologia 5G sunt cu mult sub pragul în care sănătatea populației ar putea fi afectată
Noua lege care permite sinuciderea asistată a intrat în vigoare, sâmbătă, în Austria. Conform legii, persoanele cu vârsta de peste 18 ani care suferă de boli terminale sau au afecțiuni permanente și debilitante pot opta pentru a fi ajutate să-și pună capăt zilelor.
Președintele polonez Andrzej Duda, a anunțat că a respins prin veto un proiect de lege privind mass-media despre care criticii au spus că vizează reducerea la tăcere a unui canal de știri deținut de Discovery, care critică guvernul, transmite Reuters.
Mii de persoane au protestat în fața palatului președintelui polonez la Varșovia împotriva unei noi legi privind media destinată, în opinia lor, să reducă la tăcere principalul canal de știri independent din Polonia, TVN24.
Activitatea firmelor care recidivează în nerespectarea măsurilor anti-Covid dispuse de autorități va putea fi suspendată de acum înainte, după ce un proiect de lege cu aceste prevederi a fost promulgat luni de șeful statului.