Piața europeană a muncii își revine – sau cel puțin dă semne de redresare – după șocurile legate de pandemie. Cu toate acestea, continuă să rămână departe de nevoile populației, potrivit Euronews, citat de Rador Radio România.
Magazinele grupului Macy's vor angaja peste 38.000 de lucrători în sezonul aglomerat al sărbătorilor de iarnă, mai puțini ca anul trecut, transmite Reuters.
Aproape trei milioane de persoane din Uniunea Europeană erau angajate în anul 2020 în domeniul serviciilor generale de curățenie în clădiri, prin intermediul a peste 220.000 de companii, arată datele publicate de Eurostat.
Rata de ocupare a populației cu vârste între 15 și 64 de ani s-a situat la 63%, în trimestrul II din acest an, în timp ce în categoria 20-64 de ani, ponderea a ajuns la 68,7%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Lunile de vară au adus aproximativ 5.700 de oportunități pentru cei care au fost în căutarea unui job în aparatul de stat. Mai mult de jumătate din acest număr, respectiv 3.036, au fost postate în luna iunie.
Goodyear Tire & Rubber a aprobat un plan de restructurare și reorganizare a forței de muncă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, care va duce la desființarea a 1.200 de locuri de muncă, potrivit unui document depus de companie la autoritatea de reglementare bursieră, transmite Reuters.
Compania americană Encora, furnizor de servicii de tehnologie Next-Gen, a finalizat achiziționarea companiei românești Softelligence, furnizor de soluții și servicii de digitalizare pentru banking și asigurări.
Efectivul de forță de muncă de la Hollywood este afectat pe măsură ce grevele conjugate ale actorilor și scriitorilor continuă să afecteze industria americană a filmului, relatează CNBC.
Căutările de locuri de muncă au atins noi maxime istorice în luna august. Cu peste 700.000 de aplicări a fost înregistrat un record absolut de activitate la nivelul ultimilor 3 ani.
Industria turismului va angaja până la 430 de milioane de persoane până în 2033, arată un raport de la World Travel & Tourism Council (WTTC), relatează Bloomberg.
Probabil că inteligența artificială generativă nu va prelua în totalitate locurile de muncă ale majorității oamenilor, ci va automatiza o parte din sarcinile acestora, eliberându-i pentru a îndeplini alte sarcini, potrivit unui studiu al ONU, scrie Reuters.
În trimestrul II 2023, erau 39.400 locuri de muncă vacante, în scădere cu 7.700 față de trimestrul anterior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Sectorul bugetar a însumat 19,5% din numărul total al locurilor de muncă vacante.
Picnic, tur de oraș sau îngrijirea copilului: infirmierii de la clinicile Vivantes s-au agitat să-i convingă pe noii lor colegi vietnamezi să rămână la Berlin. Din 2019, rețeaua comunală de clinici berlineze a creat un program pentru a pregăti candidați posedând deja diplome – selecționați în străinătate (Vietnam, Algeria, Tunisia) – și instruiți cu ucenicie la Berlin.
Piața muncii din SUA a rămas puternică în luna iulie, fiind create 187.000 de noi locuri de muncă. Salariile au crescut peste așteptări, iar rata șomajului a scăzut.
Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 14.000 de locuri de muncă în primele șase luni ale anului. 9 din 10 sunt funcții de execuție și puțin peste 800 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut aproximativ 200.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro.
Primele șase luni din 2023 au arătat că recrutorii se confruntă în continuare cu o piață a forței de muncă tot mai competitivă, în special în domenii precum IT, Inginerie și Tehnic.
Vara aceasta a venit cu o creștere de aproximativ 15% a numărului de joburi scoase în piață de angajatorii din străinătate, aproape 5.000 de locuri de muncă fiind postate, de la 1 iunie și până acum, pe eJobs.ro.
Mai mult de un sfert dintre locurile de muncă din OCDE se bazează pe competențe care ar putea fi automatizate cu ușurință în viitoarea revoluție a inteligenței artificiale, iar lucrătorii se tem că ar putea să-și piardă locurile de muncă din cauza AI, a declarat OCDE, transmite Reuters.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, se așteaptă să obțină o soluție favorabilă în procesul privind suspendarea licenței de mediu, fără care nu poate începe exploatarea zăcămintelor miniere.
La începutul lui 2023, candidații erau precauți în aplicări și se concentrau pe stabilitatea locului de muncă, fiind influențați de semnele unei posibile recesiuni. Cu timpul însă, ritmul căutărilor de noi joburi și al aplicărilor a accelerat, depășind cu 23% numărul de aplicări din a doua jumătate a lui 2022.
Economia SUA a creat 209.000 de locuri de muncă în iunie, sub previziunile economiștilor, ceea ce semnalează o încetinire economică. Totuși, datele sunt suficient de bune pentru a încuraja Fed să continue majorările de dobânzi.
Piața muncii din Statele Unite nu a dat semne de scădere în iunie, deoarece companiile au creat mult mai multe locuri de muncă decât erau așteptările, a informat firma de procesare a datelor de acest tip, ADP, transmite CNBC.
Peste 4 milioane de căutări de joburi au fost efectuate, de la începutul anului și până acum, de candidații activi o platformă de recrutare. Cei mai mulți au fost interesați de ofertele pe care angajatorii le-au postat pentru pozițiile de șofer, asistent medical, operator call center și contabil.
Damen Shipyards Mangalia, cel mai mare șantier maritim din sud-estul Europei, lansează o amplă campanie de recrutare a forței de muncă, pentru a completa echipa cu 227 de noi salariați.
Ford Motor a declarat că va începe să efectueze concedieri săptămâna aceasta, ceea ce va afecta în principal locurile de muncă de inginerie din SUA și Canada, ca parte a măsurilor producătorului auto din Detroit de a părăsi locațiile neprofitabile și a reduce numărul de angajați, transmite Reuters.