Numărul călătorilor cu metroul a crescut în primele trei luni ale anului cu 53% față de perioada similară a anului trecut, luna martie consemnând un record al ultimilor doi ani odată cu ridicarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei, fapt care indică și reluarea treptată a activității în clădirile de birouri din București.
Locuitorii Kievului sunt consultați într-un proces de vot online pentru a schimba denumirile stațiilor de metrou care amintesc de Rusia, inclusiv de personalități precum scriitorul Lev Tolstoi, informează EFE.
Guvernul a încurcat graficul de rambursare a împrumutului acordat de Japonia pentru realizarea liniei de metrou către Aeroportul Henri Coandă, suma totală de rambursat fiind supraevaluată din cauza unei erori în utilizarea ”punctului zecimal”. Partea română și cea japoneză au căzut de acord să efectueze corecturile necesare la rambursarea împrumutului, care a fost acordat în 2010 și tocmai a fost prelungit cu 11 ani, pentru că România nu a reușit să cheltuiască bani decât pe consultanța proiectului.
Autoritățile din Beijing au închis zeci de stații de metrou pentru a restrânge deplasările și a combate transmiterea COVID-19, chiar dacă orașul de 21 de milioane de locuitori nu a raportat decât câteva cazuri de infectare zilnic, informează AFP.
Fostul lider al Liderul Sindicatului Liber de la metrou Ion Rădoi a fost trimis în judecată de DNA pentru infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite (7 acte materiale) și pentru șantaj privind modul în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou, în perioada septembrie 2017 - iulie 2021.
O defecțiune s-a produs la un tren de metrou, între stațiile Grivița și Basarab, călătorii fiind evacuați prin tunel.
Primul tren nou va circula pe Magistrala 5 de metrou spre sfârșitul acestui an - începutul anului viitor, iar pe parcursul lui 2023 vor fi livrate toate cele 13 trenuri contractate cu Alstom, a anunțat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.
Mai mulți investitori vor să implementeze o serie de proiecte în Sectorul 6, care vizează, printre altele, străzi, parcuri, prelungirea stației de metrou Preciziei.
Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a metroului, cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro).
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că de astăzi se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona București-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai și troilebuz, după ce a semnat Ordinul de ministru.
Trei firme, toate din Turcia, s-au înscris la licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la structura metroului M6 de la Tokyo (Băneasa) la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Licitația are un preț estimat de 1,31 miliarde de lei fără TVA, conform SEAP, o valoare stabilită în urmă cu câțiva ani și care nu a mai fost ajustată conform condițiilor actuale din piață în care prețurile au crescut substanțial.
Protocolul de colaborare pentru construcția metroului Cluj-Napoca - Florești a fost semnat, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Guvernul extinde cu 11 ani, până în decembrie 2032, termenul limită de accesare a banilor din acordul de împrumut încheiat în 2010 cu Japonia pentru Proiectul privind realizarea legăturii rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni - București, după ce a solicitat și a primit în acest sens acordul Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei, instituția care acordă împrumutul. Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern pentru prelungirea acordului. În lipsa unei înțelegeri cu Agenția Internațională de Cooperare a Japoniei (JICA) pentru extinderea înțelegerii, aceasta ar fi expirat la 22 decembrie 2021.
Pe cea mai importantă piață de electricitate din România, piața pentru ziua următoare (PZU - cu o cotă de 40% din total consum), prețul mediu pentru 2021 a atins un record istoric, fiind de 3 ori mai ridicat decât cel din 2020, ajungând la peste 550 lei/MWh, față de 190 lei/MWh în anul precedent. În ultima parte a anului trecut, prețurile pentru ziua următoare au bătut toate recordurile, cel mediu zilnic sărind de 2.000 lei/MWh, iar cel mediu orar, de 2.600 lei/MWh.
Primarul general al Capitalei s-a întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor pe problematica magistralei M4.
Indicatorii tehnici privind metroul de la Cluj au fost aprobați marți în ședința de Guvern, potrivit anunuțul făcut la briefingul de presă care a urmat la încheierea ședinței. Traseul acestuia va fi Florești - Piața Unirii - Piața Mărăști - Muncii / Europa Unită - Depou Sopor, cu o lungime de 21 de kilometri și 19 stații, iar investiția totală depășește 2 miliarde de euro.
Fostul ministru USR al Transporturilor Cătălin Drulă a câștigat procesul pe care i l-a intentat sindicatul angajaților de la metrou condus de Ion Rădoi. Decizia instanței nu este însă definitivă. Procesul a fost deschis de Rădoi pentru defăimare, după ce Drulă a comparat sindicatul de la metrou cu mafia.
Cel puțin încă trei stații noi de metrou se vor construi pe magistrala M2, ca urmare a extinderii liniei până în comuna Berceni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, semnând contractul pentru realizarea studiilor de prefazabilitate și fezabilitate, necesare începerii lucrărilor.
Compania franceză Alstom, cu operațiuni și în România, a obținut cel mai mare contract pentru material rulant de metrou acordat până în prezent de autoritățile din Egipt, în valoare de 876 milioane de euro (1,01 miliarde dolari).
Metroul din București urmează să fie extins și în Ilfov. Patru linii subterane sunt în proces de licitație sau de atribuire pentru prelungirea lor spre comunele din apropierea Capitalei.
Linia care va asigura conexiunea cu noua stație de metrou Tudor Arghezi a fost finalizată. Durata contractului de proiectare și execuție a stației noi de pe magistrala corporatiștilor M2 Pipera – Berceni este de doi ani.
Actualul furnizor de curent electric al Metrorex este Getica 95 Com, firmă intrată în insolvență în vara aceasta pe fondul scumpirii galopante a electricității pe piețele angro.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a anunțat că în ședința de Guvern desfășurată sâmbătă a fost semnat un memorandum care se referă la dezvoltarea magistralei de metrou M6 care să asigure legătura de la București către Aeroportul Otopeni.
De teamă să nu se contamineze cu noul tip de coronavirus, numeroși londonezi evită să țină mâna pe banda de cauciuc a scărilor rulante din metrou, iar rezultatul este o creștere a căderilor potențial mortale, își exprimă îngrijorarea transportatorii londonezi, citați de presa londoneză, informează AFP.